Tag Archives: cursuri

De ce nu o sa fac master in Ploiesti

O sa fie un articol lung, prea lung pentru a fi plictisitor.

Promit sa nu plictisesc.

Eu am absolvit CIG – contabilitate si informatica de gestiune, nimic spectaculos. Daca as putea sa dau timpul inapoi nu as mai face aceeasi facultate, nu in Ploiesti sau chiar nu as mai face o facultate deloc.

De ce?

Pentru ca atunci cand am iesit in plina piata muncii totul a fost complet diferit. Raspunsurile mele poate s-au ridicat la nivelul asteptarilor celor de la HR pentru ca am imaginatie si m-a interesat partea de HR, am retinut ce trebuia, dar imi lipseau competentele. Imi lipsea rabdarea, perseverenta, ideea de a ma obisnui cu faptul ca o sa lucrez in diverse tipuri de program pentru tot restul vietii, ca banii nu o sa de ajuns niciodata, ca ai mei nu o sa ma mai ajute cu bani niciodata si ca timpul liber nu mai exista decat in concediu.

Am fost la peste 100 interviuri, majoritatea in Bucuresti. Am refuzat 2 joburi acolo pentru ca nu am putut sa ma adaptez noului oras, mediului, mentalitatii, stilului de viata. Cine te invata sa te adaptezi, sa accepti, sa fii deschis la cap si sa nu judeci oamenii, ci doar sa ii lasi sa fie asa cum sunt? Lucrurile astea nu se predau la facultate.

La facultate te duci ca boul, stai in banca, mananci sandwichurile de acasa sau covrigii de la sud, te hihonesti cu colegele, te plimbi dintr-un corp intr-altul, de la o sala de curs calduroasa la o camera de beci unde iti rupi pantalonii in fund intr-un cui bineintentionat. Scrii dupa dictare, iesi la tabla, raspunzi la intrebari, te duci cu carnetul sa-ti iei nota, o nota care nu iti garanteaza nimic. Nimic din ce ti se spune in facultate nu iti garanteaza nimic.

Toata teoria despre training, departamente, transparenta, respectarea legilor, respectarea ta ca om, viitor absolvent de studii superioare este un mit. Profesorii aia te fac sa crezi ceva si cand ajungi la primul job, al doilea, al treilea realizezi ca nimic din ce credeai nu este adevarat. Oamenii sunt rai, colegii de pe acelasi post nu se ajuta intre ei, se saboteaza. Trainingul se face pe muchie de cutit, ti se spun 3 cuvinte si trebuie sa te descurci singur. Tremuri in fata sefului pentru ca are puterea sa-ti taie din salariu dupa cum are el chef, sa-ti dea salariu mai mic decat al celorlalti colegi pe aceeasi pozitie pentru ca nu ii place fata ta. Primele de Craciun si Paste nu se dau decat in firmele bune: in firme mici unde seful taie si spanzura, deseori cand vine ziua de salariu fulgera prin firma, ii face pe toti prosti, le reproseaza lucruri infime, le arunca banii in scarba si primele nu vin niciodata. In firmele mari, companii multinationale, primele de Craciun se dau doar dupa 6 luni. Te uiti cu ochi de caprioara cum altii primesc un teanc de tichete cadou, o agenda frumoasa si un pix, tu primesti nimic pentru ca ai doar 3 luni.

“Trebuie sa fii tare pe psihic.” Cand un aiurit atragator mi-a zis asta nu intelegeam prea bine, facultatea era bula roz in care traiam si nu intelegeam nimic din lumea reala.

Trebuie sa fii tare dpdv mental, emotional, fizic pana la urma pentru ca la munca, observa cuvantul munca, nu JOB, nimeni nu te cruta. Nu te crede nimeni ca ti-e rau, toti se gandesc la cifre, target, bani pana la urma. Tu esti o simpla unealta prin care ii ajuti pe ei sa faca bani sa se plimbe in tari exotice cu lunile, in schimbul unui salariu minim sau cu 300-400 lei in plus. Iti vinzi timpul, mintea, forta fizica in schimbul banilor si de vazut inteligent nu vei fi vazut niciodata.

Nedreptatea s-a nascut in firmele mici. Am colege de facultate care imi povesteau si inca spun povesti oribile despre cum s-au purtat doamnele alea in varsta, care ar trebui sa fie respectabile, cu ele. Fete gravide care erau hamalite si trimise pe toate drumurile cu acte in mana doar pentru ca au avut tupeul sa faca un copil. Tot felul de lucruri mai mici sau mai mari care iti fac scarba si ti-e mila de ele. Sa faci contabilitate pe salariul minim mi se pare o absurditate. Contabilitatea nu e ceva usor, orice cifra gresita e un “ai belit-o” neoficial. Incepi sa te tarasti cat de umil poti la sefi sa-ti puna stampila si sa semneze greseala pentru ca tu sa o iei de la cap.

Voiam sa vorbesc despre master si am ajuns la cu totul altceva.

De ce nu o sa fac niciodata master?

  1. Masterul in Ploiesti este o hartie optionala pe care nu merita sa o ai. Traiesc intr-un oras industrial, majoritatea locurilor de munca sunt pentru necalificati sau oameni care muncesc o munca fizica. Munca intelectuala este luata in ras mai ales cand vorbim de o firma mixta in care oameni fara liceul terminat iau la misto studiile superioare.
  2. Am fost la o gramada de interviuri. Nicaieri nu m-a intrebat daca am luat licenta, cu cat am luat-o sau pe ce domeniu am dat-o, ce tema am avut. Esti angajat cu orice diploma ai avea pentru ca nu te angajeaza pentru studiile superioare pe care le ai, pentru nenorocita aia de hartie galbena. Te angajeaza pentru ce stii sa faci, mai ales la birou. Iti pun o gramada de intrebari si daca dai raspunsuri care sa le convina, care sa promita ceva, daca stii sa faci ceea ce zic ei, atunci ai postul. Totul este despre aparente. Atunci cand te angajeaza ai contract pentru ce pari ca ai stii sa faci. Ei isi asuma un risc, tu faci la fel. Dupa 3 luni aflati amandoi, tu si firma, daca va potriviti, daca atingi standardele cerute de ei si daca vei ramane astfel in firma pe perioada nedeterminata.
  3. Am fost la interviu pe o gramada de posturi: introducere date, asistent HR, asistent manager, asistent marketing, receptionera, contabil junior, asistent contabil, auditor junior, broker de asigurari, copywriter, analist date, analist sisteme de salarizare, agent de relatii cu clientii in firme cu profile diferite, agent front-office in banca, lucrator comercial, cate si mai cate de care nu imi amintesc acum. Am invatat de pe net si din fiecare interviu ce merge sa zici si ce nu. Nicaieri nu mi s-a spus ca este o cerinta obligatorie sau departajatoare diploma de master. Am obtinut postul la 7 locuri de munca de aici, la 4 nu am fost sa semnez contractul.  Am obtinut postul de analist sisteme de salarizare dupa interviu in limba franceza pe Skype si fata in fata + o proba de Excel – cunostintele mele mi-au oferit postul, nu ce am invatat la facultate despre impozit si active, pasive, cont curent in banca; post de agent de la relatii cu clientii la firma de telefonie pentru vrajeala buna ce am avut-o atunci cand mi-au zis o situatie si a trebuit sa inventez ceva sa conving sa cumpere ceva; post de agent back-office in firma de servicii de internet in tari francofone pentru testul de franceza luat; post de receptionera pentru limba engleza si lucrul pe calculator, iar pentru ce stiam sa fac; post de receptionera la multinationala pentru ce i-am zis ca as face in anumite situatii, ce invatasem sa fac la locul de munca in front-office, deci experienta, nu teoria; post de auditor junior pentru ce idei am avut si nivelul de engleza vorbita in cadrul celor 3 serii se interviuri; post de asistent marketing pentru nivelul scris de engleza si experienta de freelance. Nu mi-a suflat niciun absolvent de masterat postul. Am fost la nenumarate interviuri pentru a ma angaja in domeniul financiar contabil – am fost refuzata pentru ca nu aveam experienta in contabilitate primara, nu lucrasem cu acte, cu bani, etc. Am vazut ce inseamna contabilitate si este atat de obtuza ca nu vreau niciodata sa lucrez in asa ceva.
  4. Facultatea din Ploiesti nu mi-a oferit nimic, nicio oportunitate pe parcursul celor 3 ani de studiu. Nu am avut unde sa fac rost de experienta. Tot ce faceau colegele mele atunci era sa lucreze la impartit de fluturasi sau sampling in supermarket, iar cele mai norocoase au fost acceptate la Mc. Eu si colega mea, prietena mea cea mai buna nu am fost chemate nici macar la KFC sau Carrefour. Ne-am lasat CV-urile si sigur au ajuns direct in cos. De ce sa fac niste mastere insipide care nu fac decat sa reia materia din facultate? Am colege care au stat in camin inca 2 ani pentru a face un management de nu-stiu-ce care nu le-a ajutat la nimic. Am stat 3 ani pe bancile alea jegoase cu bani doar de covrigi in buzunar, nu as mai fi putut sa mai stau 2 ani acolo fara bani, fara sa-mi iau viata in propriile maini si sa ma intretin. Ai mei nu mi-ar fi putut plati masterul si nici nu aveam de gand sa muncesc pentru asta. Am fost la interviu cu studenti care facusera masterul la ASE. Diferenta era vizibila, aia invatasera ceva. Eu la UPG, intr-o institutie invechita nu am ce invata. Am stat 3 ani acolo scriind dupa dictare, antrenandu-ma sa scriu repede si urat in loc sa ne invete ceva util. Nu am invatat sa folosim un program de facturare, nici macar nu stiam cum arata unul sau o factura in general. In anul III a avut o materie de informatica, un fel de gestionare a bazelor de date. Profa ne zicea ceva pompos despre research si eu abia asteptam sa vad ce ne invata nou. Faceam freelance pe research si data entry si aveam nevoie de cunostinte noi sa imi eficientizez si maresc productivitatea in timpul dat. Am fost cea mai dezamagita cand am vazut ca nivelul era sub ce stiam deja. Am fost la proba la Luxoft parca, pe post de analist baze de date. Am avut o ora sa fac niste lucruri in Excel, se cerea nivel mediu spre avansat. Eu cu 10 pe linie la materiile de informatica, credeam ca o sa iau postul si totul o sa fie ok. Aveam 10 cerinte. Nu am stiut sa fac decat una jumate. De ce? Pentru ca nu dadusem proba pentru nivelul mediu de UPG, nota 7-8, ci de ASE. Cand a venit fata de la HR si m-a intrebat cum a fost i-am zis franc ca nu am facut mai nimic, “noi la UPG nu am invatat asa ceva.” Normal ca nu am mai fost sunata. Alti 50 lei dati pe drum aiurea.
  5. 2 ani de master. Programul este pus atat de aiurea ca nu exista program part time care sa te avantajeze. Daca iti cauti in oras part time, nu prea ai sanse sa gasesti. Nu traim intr-un oras modern. Oamenii au mentalitati invechite, part time inseamna deloc la ei. Ori vii pentru full time, ori stai acasa. Daca iti gasesti un part time in Parcul Industrial iti trebuie masina proprie sa ajungi la timp la facultate. Oricum ai da-o sansa la un part time este aproape de 0. Deci inca doi ani de 0 lei in buzunar. 2 ani pare putin acum. Ti se pare ca doi ani nemunciti inseamna nimic. Ia intreaba-i pe cei de 60 ani care sunt nevoiti sa mai munceasca 2 ani pentru a iesi la pensie pentru ca s-au dus tarziu la munca? Ce preferi: 2 ani munciti cand esti tanara si poti trage foarte mult sau 2 ani cand esti bolnava coapta si abia astepti sa scapi de munca? Altceva. La 22 ani sa iesi de pe bancile facultatii si sa iti cauti un job fara experienta sau chestii extracurriculare de pus in CV mai e cum mai e, o sa iti dea cineva o sansa, dar la 24 o sa fii luata grav la misto. Sansele de a-ti gasi un job, de a-ti place jobul, de a te acomoda, de a ramane acolo pentru mai mult de un an sunt mult mai mici la 24 pentru ca o sa iti fie foarte greu la primul job, apoi acomodarea la al doilea, gasirea drumului in viata la al treilea.
  6. 2 ani inseamna mult. Gandeste-te cata experienta si experiente poti sa acumulezi in doi ani. Ai putea sa muncesti sa ai bani de tot ce vrei tu si sa iti faci cursuri exact pentru postul pe care il vizezi: introducere date, engleza, franceza, consiliere in cariera chiar. Ai putea sa ai bani sa te relaxezi, sa iti faci vacante unde vrei, sa calatoresti. 2 ani de cursuri online, cursuri la Bucuresti, citit cate carti vrei, ateliere gratuite sau cu bani, tot felul de lucruri interesante pe care tu sa ti le alegi, nu sa-ti fie bagate pe gat. sa inveti ceea ce iti place, in ritmul tau, nu de frica unui examen. Decat sa fac 2 ani de cursuri cu teorie de acum 50 ani cel putin mai bine caut proiecte si colaborari in continuu, lucrez cu cat mai multi oameni, ma bag in tot felul de lucruri interesante care imi fac creierul sa faca bum, citesc, imi dezvolt engleza si franceza, fac pe ghidul orasului, scriu, traduc, fac cursuri online, ma bag la webinarii si tot felul de lucruri moderne, realizate de oameni moderni care stiu ca era digitala este aici si acum, si o sa ma duc la cursul ala de copywriting din Bucuresti la care ma gandesc de mult timp.

Profesorii astia nu au nici cea mai mica idee despre ce se intampla pe piata muncii, nu au cum sa iti dea cele mai bune sfaturi. Ei se gandesc doar cum sa atraga studentii in UPG sa le ia banii. Daca nu ar mai veni nimeni aici ei si-ar pierde locul de munca. E clar! Lumea se invarte din cauza banilor si ei stiu asta. Stau aici pentru ca in domeniul privat e mult mai mult stres, totul se bazeaza pe productivitate si feedback. Nici nu ar face fata la varsta lor.