Tag Archives: biblioteca

Recenzie Cirese amare – Liliana Nechita

Liliana Nechita este o femeie care a plecat de acasa in Italia pentru a-si intretine cele doua fete. Cartea ei, Cirese amare, este o destainuire artistica a unei calatorii initiatice din Romania in Italia. Daca la inceput teama, oroarea, grija, deznadejdea ii umbreau rasul, zambetul, pe fiecare an a devenit mai puternica si la final aprope ca si-a schimbat parerea despre casa si acasa.

Plecata dintre cunoscuti intr-o lume straina care nu o cunoaste, nu o apreciaza, nu o vrea acolo, fiecare zi fara un job este un chin. Numai gandurile ca va trebui sa se intoarca acasa fara bani, fara sa fi realizat ceva era un cosmar. O perioada lunga de timp sufletul ii sta o parte cu gandul acasa, o parte cu frica pentru prezent si viitor: daca nu isi gaseste de munca? Daca o violeaza vreun drogat noaptea cand vine acasa? Daca, daca, daca…O multime de intrebari o framanta.

Apoi se invata cu viata de acolo. Intelege ca merita mai mult si poate avea mai mult: respect, apreciere, bani, bunatate, timp liber, mancare. O carte plina de adevar: toti de acasa ne imaginam Italia o tara a tuturor posibilitatilor, caini cu covrigi in coada si bani care merg singuri pe strada. Realitatea este diferita. Italia est bogata, dar nu pentru romani. Romanii sunt paria, cainii maidanezi de care vrei sa scapi cu orice pret. Toate povestile, toate istorisirile, toate lucrurile incluse in cartea asta arata romanilor adevarata fata a italienilor: longevivi, zgarciti, condusi de hoasce de femei, afemeiati, violatori si obsedati sexual pana la cele mai inaintate varste pentru care romanii nu sunt oameni, ci animale.

Liliana Nechita scrie ca o persoana care a fost profesoara de romana: te lasa in suspans, trece de la scena la alta fara sa iti dea raspunsuri si in fiecare pagina include o doza de filosofie profunda legata de locul emigrantului in lume. Daca la inceputul perioadei petrecuta in Italia se gandea numai acasa, mai pe la sfarsitul cartii surprinde nniste bucati de realitate care iti induc nostalgie si melancolie: timpul care trece si tu esti plecat te scoate din viata alor tai. Nu mai esti prezent, cand vii acasa parca esti in plus, ei asteapta sa pleci, tu te simti ciudat, simti ca nu te mai vor si ca acolo nu mai este nevoie de tine.

Pleci unde esti cautat, unde oameni depind de tine. Este incredibil de frumos cand gasesti batranei care te trateaza ca pe un om, cand ti se da voie sa citesti si chiar ti se incurajeaza lectura cu carti cadou, cand poti purta o discutie inteligenta, filosofica, frumoasa cu un batran care stie mai multe despre viata decat tine.

Cirese amare este mai mult decat o adunare de scrisori. Este o meditatie in sine a omului care a fost rupt din mediul lui, incearca sa se adapteze unui mediu nou si cand credea ca nu mai are de ce sa stea printre straini pentru ca si-a rezolvat problemele, realizeaza ca “Acasa” nu mai este nimic pentru el, nimic nu mai este al lui si decide sa ramana unde apartine, unde oamenii il asteapta cu drag. Badant ajunge sa isi doreasca o viata lunga batranilor de care are grija pentru ca menirea ei este sa fie acolo langa ei.

Viata romanilor, a emigrantilor albanezi, peruvieni, ecuadorieni, coreeni, chinezi in Italia este comuna: sunt in aceeasi oala, oameni nedoriti care traiesc in conditii inimaginabile pentru ca drum inapoi nu mai exista. Se ajuta intre ei cu un soi de iubire frateasca pentru ca trebuie sa supravietuiasca, pentru ca se au doar unul pe altul, pentru ca sunt la fel de nedoriti de catre italieni. Cartea asta care sare de la o scena la alta cand credeai ca descoperi tot adevarul, tot ce a fost, contine o mie de povesti de viata ale emigrantilor, mai toate nefericite si intelegi ca tot ceea ce este scris este real.

Lucrurile alea oribile chiar s-au intamplat. Emigrantii sunt ai nimanui, sunt animale batute, haituite, violate de cei mai puternici decat ei: italienii cu bani si cu acte in regula. Este o realitate crunta pe care nu ai dori-o altcuiva. O alta realitate crunta este Romania saraca de care cei mai multi fug pana cand moartea sau nebunia ii gaseste tocmai in Italia.

Exista oameni buni, exista Padre Leontino daca imi amintesc bine, exista femei din Algeria care i-au intins Lilianei o mana, exista soti chinuiti de femei zgarcite si prefacute, exista copii buni si nepoti iubitori de oameni, de romani in general. Despre aceasta carte ar fi multe de scris. Mi-a creat multe emotii pe care nu lepot descrie. As putea scrie o alta carte despre aceasta carte. Despre durere si speranta, despre dezradacinare si apartenenta, despre orgoliu si umilinta, despre bine si rau.

Cititi cartea!

Voluntar pentru o ora

Voluntariat inseamna sa iti oferi timpul, energia, efortul fie el si intelectual, unor oameni care au nevoie. Mai inseamna ca e gratis. Un zambet este destul!

Am vrut de mult timp sa fac voluntariat. In liceu am mers la plantat de pomi, dar acum nu mi se pare mare lucru. Abia de curand am inteles cat de mult inseamna sa ajuti un om si cat de bine ma face pe mine sa ma simt. Daca mult timp m-am simtit slaba si am avut nevoie de foarte mult sprijin pentru a-mi reveni, acum ajutand ma simt puternica, ma simt in stare sa fac lucruri, sa ofer lucruri si imi da o bucurie, o pace sufleteasca pe care nu le pot simti in nicio alta actiune. E ceva care te implineste.

Traim timpuri grele! Nu ma refer la criza, saracie, boschetari, droguri, coruptie si alte lucruri. Ma refer la faptul ca oamenii si-au pierdut speranta in oameni si se tem. Se tem la orice pas. Se tem de cei care ofera pliante, se tem de oamenii de pe strazi noaptea, se tem de tine ca daca te apropii le-ai putea cere sau face ceva rau. Ma uit la ei cum trec speriati pe langa tine cand vrei sa-i intrebi ceva. Te adresezi politicos si se opresc cu ochii mari sticlind. Te indruma cu un zambet. Stiu ca informatia lor e gratis, dar e valoroasa pentru cei din afara orasului care si-au pierdut sensul, pardon, busola.

Am trecut prin 2 ani cumpliti. Stie el cine mi-a frant inima in mii de farame de sticla. Am trecut prin toate fazele posibile si sincer, niciodata nu o sa uit cat l-am iubit. Acum un an l-am vazut. Eram in autobuz si ma duceam sa-mi prezint licenta. Imi tremurau picioarele de parca ma duceam la ghilotina. Nu ma puteam gandi decat la el. De ce trebuia sa-l vad exact in ziua cand ma duceam sa-mi prezint licenta?

Chiar azi mi-am amintit de ultimele zile de facultate. Acum fix un an, pe 23 aprilie, aveam absolvirea. Ai mei nu au venit. Inca nu mi-a trecut supararea pe mama si o sa-i scot ochii toata viata pentru ca nu a fost acolo, alaturi de mine. Sa vad in ochii ei ce vedeam in ochii tuturor parintilor colegilor mei: o mandrie nesimtita si egoista- fata mea e cea mai tare, gen! As fi vrut pentru o clipa sa arate tuturor cu ochii ei cat de mandra e de fii-sa! E mandra oricum. Stiu asta! Zilele trecute mi-a zis ca nu ii vine sa creada cat de curajoasa si de descurcareata am devenit! Are incredere in mine pana la Dumnezeu! Stie ca oriunde m-as duce ma descurc. Stiu ca oriunde m-as duce vine dupa mine calare si pe matura sa ma ia acasa daca e nevoie! E o mandrie si o incredere tacita, dar a dracu de puternica intre noi!

Saptamana aceasta am avut cea mai agitata saptamana din ultimele luni. 2 zile am mers la primele ore la Bucuresti pentru voluntariat. De cand am vazut anuntul ca in Bucale se cauta voluntari pentru lectura intr-o biblioteca, am zis ca trebuie sa iau parte la asta! Sincer, dupa ce m-am inscris nu m-am asteptat sa ma cheme. Credeam ca Bucurestiul e plin de oameni dornici sa faca lucrul asta. Spre surprinderea mea nu era asa. La 3 saptamani dupa aplicare, cand parca uitasem ca m-am inscris, hop mailul surpriza: eram acceptata. Ce sa fac acum? Trebuia sa merg sa semnez contractul de voluntar. Am zburat intr-un suflet si am semnat tot ce era de semnat. Pentru ca aveam sa fiu singura in fata unei clase de copii si eu nu am experienta cu copiii mai deloc, am zis ca am nevoie de cineva langa mine, cineva de incredere, cu care ma inteleg de minune si care ar fi dispus/ a sa isi piarda timpul cu mine in alt oras. Verisoara mea era persoana la care m-am gandit! Am sunat, am vorbit. A doua zi faceam plan pe hartie ce facem, cum facem, ce zicem, cat si cum.

Desi cu mari emotii, prima zi a fost superba! Eu m-am simtit excelent! Prima data cand lucram si interactionam cu copii de 10 ani si am ramas uimita de cat de educati, de interesati, de inteligenti, de buni si de inocenti erau. Oamenii din Bucuresti isi educa foarte frumos copiii si exista destui invatatori pasionati de ceea ce fac. Bibliotecara de acolo este o bomboana de femeie, iti vine sa o iei acasa si sa discuti cu ea despre carti si despre copii nopti intregi fara oprire. Ne-a oferit tot sprijinul necesar, ne-a dat sfaturi. A fost extraordinar. O ora din viata mea le-am citit, le-am pus intrebari, le-am dat sfaturi si nu mai voiau sa plece. Imi venea sa-i imbratisez pe toti. Sa lucrezi cu copii nu e usor, trebuie munca de organizare si planificare, dar este atat de frumos…

Nu imi vine sa cred ce scriu aici, cum m-am simtit. Mi-am descoperit instinctul matern. Aveam ceva semne dinainte sa ma duc acolo, dar acolo, in acea ora de poveste fara sa folosesc o metafora pentru ca le-am citit dintr-o poveste, m-am regasit. Mi-am amintit cine sunt si am descoperit ca iubesc copiii. As sta de vorba cu ei in continuu, i-as invata lucruri, le-as da sfaturi, i-as asculta, i-as incuraja.

E minunat sa vezi cum 25 de perechi de ochi sunt 100% atenti la tine, la ceea ce zici, la cum te porti si iti raspund foarte entuziasmati la orice intrebare. Erau incantati de ceea ce faceam acolo. Nu as fi reusit fara verisoara mea si ii multumesc pentru ca m-a ajutat! A fost o ora de vis! Multumesc Biblioteca Metropolitana pentru ca mi-ai dat o sansa sa devin un om mai bun din toate punctele de vedere! O sa revin cu drag la urmatorul proiect!

Acest proiect s-a numit Atelierul de lectura si se deruleaza pana pe 21 mai.

Poze de la ora de vis aici si aici!

Am tinut 2 ateliere, pe 18 si 19 aprilie. A doua zi copiii au avut 9 ani si nu au fost prea interesati de ce am facut noi, dar important e ca prima zi a fost excelenta pentru a ma face sa mai fac parte din astfel de proiecte.

x

Nu sunt o persoana buna, dar ma straduiesc. Asta cred ca ar trebui sa conteze cel mai mult. Pe langa accesele de furie pe care le are orice om, eu mai am niste accese periodice de bunatate fara motiv. Am zile cand ma trezesc si sunt painea lui Dumnezeu. Am zile cand tun si fulger fara sa stiu de ce. Asa sunt eu: o multime de persoane diferite!

Pentru un atelier de lectura de o ora am facut 2 ore dus naveta in acele zile. A doua zi simteam ca dormim pe noi amandoua. Nu eram nici prea pregatite, ne era foame si aveam emotii pana peste cap. A iesit bine pana la urma. Dupa acea ora, cum nu aveam tren decat peste 2 ore, am stat o ora in parc facand fel de fel de planuri si de poze pana cand Bazilescu a devenit neincapator de oameni. Am fugit apoi la tren. La propriu pentru ca era sa-l pierdem. Daca nu fugi prin Gara de Nord nu simti ca ai venit la Bucuresti! :))

Sper ca prin aceste 2 ateliere sa fi atras spre lectura macar un copil!

Daca dezvoltarea personala nu inseamna prea mult pentru unii dintre noi, cred ca banii inseamna si da, cititul aduce bani! Cititul aduce informatie care se transforma in cunostinte care pe termen lung te ajuta sa inveti sa faci ceva si din asta iei bani!

Acum te gandesti ca merita sa dai banii pe o carte? Poti comanda de pe orice site, dar eu le recomand pe cele de pe partea stanga a blogului.

Puhoi de carti

De ceva timp nu mai gasesc timp sa citesc. Cand mergeam cu trenul zilnic am citit 3 carti usurele in 2 saptamani. Citeam exclusiv pe tren. In metrou nu am tupeu ca e prea mare inghesuiala si mi-e ca o sa cobor gresit. Intr-o zi ii explicam unui tip pe harta metroului unde sa se duca si ce metrou sa ia pentru Grozavesti si era sa nu mai cobor in Dristor. Am fugit pe usi exact inainte sa se inchida. Sunt placut surprinsa sa vad ca in Bucuresti 70% din oamenii de pe metrou citesc, iar in tren situatia e si mai insorita de atat. Daca in Ploiesti sau in S city esti privit ca un paria, o ciudatenie a naturii daca esti vazut citind, in Bucuresti ma simt chiar in largul meu. E placut, reconfortanta, extraordinar chiar sa ajungi intr-un loc in care sunt multi oameni ca tine.

Cu atatea campanii dezvoltate si raspandite online lucrurile s-au schimbat enorm in ultimii 3 ani: oamenii sunt de 2 feluri – foarte destepti si foarte prosti. Cei destepti se dezvolta intr-un proces continuu si egal dispus in timp, pe cand cei prosti sunt ignoranti si puterea lor sta in vorbele grele pe care le spun oricand, oricui despre cei din cealalta categorie.

Imi place sa cred ca nu am fost niciodata ignoranta si ca ma dezvolt zilnic. Inca ma mir si ma rusinez cand cineva imi spune cat de desteapta ma crede. E ciudat. Ciudat pentru ca eu consider ca am multe de invatat si ca deocamdata nu stiu nimic sau stiu 1% din variate domenii.

In ultimele saptamani mi-am imbogatit biblioteca prin diverse moduri cu carti cel putin interesante, zic eu.  Pozele pot spune cat o mie de cuvinte, deci, poze sa fie:

La un concurs am castigat Orase de hartie de John Green. La conferinta pentru tineri sustinuta de Daria Mateescu am castigat o carte despre islamism si americanism.WP_20160412_13_22_24_Pro

Prin intermediul site-ului Booksharing am primit la schimb cartile de mai jos. Astept inca una.

WP_20160412_13_21_41_Pro

Unchi-miu a luat niste carti de la un om din oras si eu m-am infipt in ele sa vad daca e ceva interesant. Sunt niste autori de care am auzit. Planuiesc sa citesc Mandrie si prejudecata cat de curand si mai am vreo 4 pe lista to read!

WP_20160412_13_19_28_ProWP_20160412_13_19_20_ProWP_20160412_13_19_13_ProWP_20160412_13_19_03_ProWP_20160412_13_18_37_Pro

Si cireasa de pe tort la final: my best friend mi-a daruit urmatoarele carti nou-noute. Mi-a facut o mare bucurie cand am vazut ca s-a gandit la mine si le-am pus laloc de cinste in biblioteca. Nu luati in seama icoana din biblioteca. Mom’s responsable!

WP_20160411_21_14_48_Pro

Pana data viitoare: spor la lectura si la cat mai multe carti bune! 😉

WP_20160411_14_56_26_Pro

Ps: mi-am descoperit o noua pasiune – fotografia! Terorizez orice lucru/fiinta draguta/interesanta!