Category Archives: Inima albastra

Without you – LDR

 

Este usor sa traiesti. Sa traiesti fara nicio dorinta, directie, iubire, pasiune, ce vrei tu. Este usor sa traiesti fara sa stii de ce mai respiri cand o faci.

Iubirea nu este totul. Nu, nu a fost niciodata! Este cel mai frumos, mai bun, mai placut lucru pe care il poti avea si fara ea viata traita e pur si simplu goala. Nu merita sa fie traita, e mecanica.

Am iubire, da, in sfarsit o am si e extraordinar. Il iubesc si il innebunesc in fiecare zi. Stie asta mai bine ca mine. In sfarsit ma cunoaste cineva. Cineva caruia ii pasa de mine si care ma protejeaza asa cum stie el mai bine.

 

Lumea acum o descopera pe Lana de parca ar canta de ieri. O ascultam in 2014 cand inima imi era franta. O ascult in 2018 cand cele mai mari vise mi se implinesc intr-un final. A fost greu, a fost deprimant, a fost ca dracu pe scurt si ma bucur ca perioada aia a trecut. Sper sa nu mai fie o alta perioada ca aia. De fapt nu mai are cum sa fie pentru ca nu mai sunt ce eram. Fara iubire o sa supravietuiesc, dar de ce as face-o? As putea avea mai multi bani, dar ce mai conteaza? Cand ai probleme pe care pare ca nu le mai poti rezolva, ce mai conteaza banii? Conteaza ca o sa ma relaxez si o sa fie ok totul.

Fata asta canta exceptional si melodiile ei sunt motive de meditatie: ce e viata? Ce conteaza cu adevarat? Ce poti face sa fii fericit cu tine si apoi cu altii? Am dat de niste oameni extraordinari si m-au ridicat atat de mult ca nu mai stiu ce sa fac next. Am aripi mari, mai mari decat as fi putut sa am vreodata. Imi trebuia timp sa ma reconsider decat sa ma desconsider, cum ajunsesem sa o fac. Exista oameni extraordinari, exista ingeri pe pamant si eu am mai mult de unul care ma iubeste.

E extraordinara femeie si abia acum o descopera lumea. Oamenii nu stiu sa aprecieze arta: frumoasa, pasionala, decadenta, dura, plangacioasa, trista, melodramatica, extraordinara asa cum e insasi femeia.

Traim intr-o societate defecta, stricata de tot care nu stie ce inseamna frumosul, iubirea, bunatatea, mila si arta are rolul de a emotiona, de a face oamenii mai buni, de a-i face sa-si reaminteasca despre ce e viata de fapt.

Nu am descoperit sensul vietii. Nu ma dau mai desteapta decat sunt. Am descoperit lucruri mici pe care le implementez zi de zi. Incerc sa devin un om mai bun in fiecare zi si in acelasi timp sa nu ma mai las calcata in picioare.

De ce nu o sa fac master in Ploiesti

O sa fie un articol lung, prea lung pentru a fi plictisitor.

Promit sa nu plictisesc.

Eu am absolvit CIG – contabilitate si informatica de gestiune, nimic spectaculos. Daca as putea sa dau timpul inapoi nu as mai face aceeasi facultate, nu in Ploiesti sau chiar nu as mai face o facultate deloc.

De ce?

Pentru ca atunci cand am iesit in plina piata muncii totul a fost complet diferit. Raspunsurile mele poate s-au ridicat la nivelul asteptarilor celor de la HR pentru ca am imaginatie si m-a interesat partea de HR, am retinut ce trebuia, dar imi lipseau competentele. Imi lipsea rabdarea, perseverenta, ideea de a ma obisnui cu faptul ca o sa lucrez in diverse tipuri de program pentru tot restul vietii, ca banii nu o sa de ajuns niciodata, ca ai mei nu o sa ma mai ajute cu bani niciodata si ca timpul liber nu mai exista decat in concediu.

Am fost la peste 100 interviuri, majoritatea in Bucuresti. Am refuzat 2 joburi acolo pentru ca nu am putut sa ma adaptez noului oras, mediului, mentalitatii, stilului de viata. Cine te invata sa te adaptezi, sa accepti, sa fii deschis la cap si sa nu judeci oamenii, ci doar sa ii lasi sa fie asa cum sunt? Lucrurile astea nu se predau la facultate.

La facultate te duci ca boul, stai in banca, mananci sandwichurile de acasa sau covrigii de la sud, te hihonesti cu colegele, te plimbi dintr-un corp intr-altul, de la o sala de curs calduroasa la o camera de beci unde iti rupi pantalonii in fund intr-un cui bineintentionat. Scrii dupa dictare, iesi la tabla, raspunzi la intrebari, te duci cu carnetul sa-ti iei nota, o nota care nu iti garanteaza nimic. Nimic din ce ti se spune in facultate nu iti garanteaza nimic.

Toata teoria despre training, departamente, transparenta, respectarea legilor, respectarea ta ca om, viitor absolvent de studii superioare este un mit. Profesorii aia te fac sa crezi ceva si cand ajungi la primul job, al doilea, al treilea realizezi ca nimic din ce credeai nu este adevarat. Oamenii sunt rai, colegii de pe acelasi post nu se ajuta intre ei, se saboteaza. Trainingul se face pe muchie de cutit, ti se spun 3 cuvinte si trebuie sa te descurci singur. Tremuri in fata sefului pentru ca are puterea sa-ti taie din salariu dupa cum are el chef, sa-ti dea salariu mai mic decat al celorlalti colegi pe aceeasi pozitie pentru ca nu ii place fata ta. Primele de Craciun si Paste nu se dau decat in firmele bune: in firme mici unde seful taie si spanzura, deseori cand vine ziua de salariu fulgera prin firma, ii face pe toti prosti, le reproseaza lucruri infime, le arunca banii in scarba si primele nu vin niciodata. In firmele mari, companii multinationale, primele de Craciun se dau doar dupa 6 luni. Te uiti cu ochi de caprioara cum altii primesc un teanc de tichete cadou, o agenda frumoasa si un pix, tu primesti nimic pentru ca ai doar 3 luni.

“Trebuie sa fii tare pe psihic.” Cand un aiurit atragator mi-a zis asta nu intelegeam prea bine, facultatea era bula roz in care traiam si nu intelegeam nimic din lumea reala.

Trebuie sa fii tare dpdv mental, emotional, fizic pana la urma pentru ca la munca, observa cuvantul munca, nu JOB, nimeni nu te cruta. Nu te crede nimeni ca ti-e rau, toti se gandesc la cifre, target, bani pana la urma. Tu esti o simpla unealta prin care ii ajuti pe ei sa faca bani sa se plimbe in tari exotice cu lunile, in schimbul unui salariu minim sau cu 300-400 lei in plus. Iti vinzi timpul, mintea, forta fizica in schimbul banilor si de vazut inteligent nu vei fi vazut niciodata.

Nedreptatea s-a nascut in firmele mici. Am colege de facultate care imi povesteau si inca spun povesti oribile despre cum s-au purtat doamnele alea in varsta, care ar trebui sa fie respectabile, cu ele. Fete gravide care erau hamalite si trimise pe toate drumurile cu acte in mana doar pentru ca au avut tupeul sa faca un copil. Tot felul de lucruri mai mici sau mai mari care iti fac scarba si ti-e mila de ele. Sa faci contabilitate pe salariul minim mi se pare o absurditate. Contabilitatea nu e ceva usor, orice cifra gresita e un “ai belit-o” neoficial. Incepi sa te tarasti cat de umil poti la sefi sa-ti puna stampila si sa semneze greseala pentru ca tu sa o iei de la cap.

Voiam sa vorbesc despre master si am ajuns la cu totul altceva.

De ce nu o sa fac niciodata master?

  1. Masterul in Ploiesti este o hartie optionala pe care nu merita sa o ai. Traiesc intr-un oras industrial, majoritatea locurilor de munca sunt pentru necalificati sau oameni care muncesc o munca fizica. Munca intelectuala este luata in ras mai ales cand vorbim de o firma mixta in care oameni fara liceul terminat iau la misto studiile superioare.
  2. Am fost la o gramada de interviuri. Nicaieri nu m-a intrebat daca am luat licenta, cu cat am luat-o sau pe ce domeniu am dat-o, ce tema am avut. Esti angajat cu orice diploma ai avea pentru ca nu te angajeaza pentru studiile superioare pe care le ai, pentru nenorocita aia de hartie galbena. Te angajeaza pentru ce stii sa faci, mai ales la birou. Iti pun o gramada de intrebari si daca dai raspunsuri care sa le convina, care sa promita ceva, daca stii sa faci ceea ce zic ei, atunci ai postul. Totul este despre aparente. Atunci cand te angajeaza ai contract pentru ce pari ca ai stii sa faci. Ei isi asuma un risc, tu faci la fel. Dupa 3 luni aflati amandoi, tu si firma, daca va potriviti, daca atingi standardele cerute de ei si daca vei ramane astfel in firma pe perioada nedeterminata.
  3. Am fost la interviu pe o gramada de posturi: introducere date, asistent HR, asistent manager, asistent marketing, receptionera, contabil junior, asistent contabil, auditor junior, broker de asigurari, copywriter, analist date, analist sisteme de salarizare, agent de relatii cu clientii in firme cu profile diferite, agent front-office in banca, lucrator comercial, cate si mai cate de care nu imi amintesc acum. Am invatat de pe net si din fiecare interviu ce merge sa zici si ce nu. Nicaieri nu mi s-a spus ca este o cerinta obligatorie sau departajatoare diploma de master. Am obtinut postul la 7 locuri de munca de aici, la 4 nu am fost sa semnez contractul.  Am obtinut postul de analist sisteme de salarizare dupa interviu in limba franceza pe Skype si fata in fata + o proba de Excel – cunostintele mele mi-au oferit postul, nu ce am invatat la facultate despre impozit si active, pasive, cont curent in banca; post de agent de la relatii cu clientii la firma de telefonie pentru vrajeala buna ce am avut-o atunci cand mi-au zis o situatie si a trebuit sa inventez ceva sa conving sa cumpere ceva; post de agent back-office in firma de servicii de internet in tari francofone pentru testul de franceza luat; post de receptionera pentru limba engleza si lucrul pe calculator, iar pentru ce stiam sa fac; post de receptionera la multinationala pentru ce i-am zis ca as face in anumite situatii, ce invatasem sa fac la locul de munca in front-office, deci experienta, nu teoria; post de auditor junior pentru ce idei am avut si nivelul de engleza vorbita in cadrul celor 3 serii se interviuri; post de asistent marketing pentru nivelul scris de engleza si experienta de freelance. Nu mi-a suflat niciun absolvent de masterat postul. Am fost la nenumarate interviuri pentru a ma angaja in domeniul financiar contabil – am fost refuzata pentru ca nu aveam experienta in contabilitate primara, nu lucrasem cu acte, cu bani, etc. Am vazut ce inseamna contabilitate si este atat de obtuza ca nu vreau niciodata sa lucrez in asa ceva.
  4. Facultatea din Ploiesti nu mi-a oferit nimic, nicio oportunitate pe parcursul celor 3 ani de studiu. Nu am avut unde sa fac rost de experienta. Tot ce faceau colegele mele atunci era sa lucreze la impartit de fluturasi sau sampling in supermarket, iar cele mai norocoase au fost acceptate la Mc. Eu si colega mea, prietena mea cea mai buna nu am fost chemate nici macar la KFC sau Carrefour. Ne-am lasat CV-urile si sigur au ajuns direct in cos. De ce sa fac niste mastere insipide care nu fac decat sa reia materia din facultate? Am colege care au stat in camin inca 2 ani pentru a face un management de nu-stiu-ce care nu le-a ajutat la nimic. Am stat 3 ani pe bancile alea jegoase cu bani doar de covrigi in buzunar, nu as mai fi putut sa mai stau 2 ani acolo fara bani, fara sa-mi iau viata in propriile maini si sa ma intretin. Ai mei nu mi-ar fi putut plati masterul si nici nu aveam de gand sa muncesc pentru asta. Am fost la interviu cu studenti care facusera masterul la ASE. Diferenta era vizibila, aia invatasera ceva. Eu la UPG, intr-o institutie invechita nu am ce invata. Am stat 3 ani acolo scriind dupa dictare, antrenandu-ma sa scriu repede si urat in loc sa ne invete ceva util. Nu am invatat sa folosim un program de facturare, nici macar nu stiam cum arata unul sau o factura in general. In anul III a avut o materie de informatica, un fel de gestionare a bazelor de date. Profa ne zicea ceva pompos despre research si eu abia asteptam sa vad ce ne invata nou. Faceam freelance pe research si data entry si aveam nevoie de cunostinte noi sa imi eficientizez si maresc productivitatea in timpul dat. Am fost cea mai dezamagita cand am vazut ca nivelul era sub ce stiam deja. Am fost la proba la Luxoft parca, pe post de analist baze de date. Am avut o ora sa fac niste lucruri in Excel, se cerea nivel mediu spre avansat. Eu cu 10 pe linie la materiile de informatica, credeam ca o sa iau postul si totul o sa fie ok. Aveam 10 cerinte. Nu am stiut sa fac decat una jumate. De ce? Pentru ca nu dadusem proba pentru nivelul mediu de UPG, nota 7-8, ci de ASE. Cand a venit fata de la HR si m-a intrebat cum a fost i-am zis franc ca nu am facut mai nimic, “noi la UPG nu am invatat asa ceva.” Normal ca nu am mai fost sunata. Alti 50 lei dati pe drum aiurea.
  5. 2 ani de master. Programul este pus atat de aiurea ca nu exista program part time care sa te avantajeze. Daca iti cauti in oras part time, nu prea ai sanse sa gasesti. Nu traim intr-un oras modern. Oamenii au mentalitati invechite, part time inseamna deloc la ei. Ori vii pentru full time, ori stai acasa. Daca iti gasesti un part time in Parcul Industrial iti trebuie masina proprie sa ajungi la timp la facultate. Oricum ai da-o sansa la un part time este aproape de 0. Deci inca doi ani de 0 lei in buzunar. 2 ani pare putin acum. Ti se pare ca doi ani nemunciti inseamna nimic. Ia intreaba-i pe cei de 60 ani care sunt nevoiti sa mai munceasca 2 ani pentru a iesi la pensie pentru ca s-au dus tarziu la munca? Ce preferi: 2 ani munciti cand esti tanara si poti trage foarte mult sau 2 ani cand esti bolnava coapta si abia astepti sa scapi de munca? Altceva. La 22 ani sa iesi de pe bancile facultatii si sa iti cauti un job fara experienta sau chestii extracurriculare de pus in CV mai e cum mai e, o sa iti dea cineva o sansa, dar la 24 o sa fii luata grav la misto. Sansele de a-ti gasi un job, de a-ti place jobul, de a te acomoda, de a ramane acolo pentru mai mult de un an sunt mult mai mici la 24 pentru ca o sa iti fie foarte greu la primul job, apoi acomodarea la al doilea, gasirea drumului in viata la al treilea.
  6. 2 ani inseamna mult. Gandeste-te cata experienta si experiente poti sa acumulezi in doi ani. Ai putea sa muncesti sa ai bani de tot ce vrei tu si sa iti faci cursuri exact pentru postul pe care il vizezi: introducere date, engleza, franceza, consiliere in cariera chiar. Ai putea sa ai bani sa te relaxezi, sa iti faci vacante unde vrei, sa calatoresti. 2 ani de cursuri online, cursuri la Bucuresti, citit cate carti vrei, ateliere gratuite sau cu bani, tot felul de lucruri interesante pe care tu sa ti le alegi, nu sa-ti fie bagate pe gat. sa inveti ceea ce iti place, in ritmul tau, nu de frica unui examen. Decat sa fac 2 ani de cursuri cu teorie de acum 50 ani cel putin mai bine caut proiecte si colaborari in continuu, lucrez cu cat mai multi oameni, ma bag in tot felul de lucruri interesante care imi fac creierul sa faca bum, citesc, imi dezvolt engleza si franceza, fac pe ghidul orasului, scriu, traduc, fac cursuri online, ma bag la webinarii si tot felul de lucruri moderne, realizate de oameni moderni care stiu ca era digitala este aici si acum, si o sa ma duc la cursul ala de copywriting din Bucuresti la care ma gandesc de mult timp.

Profesorii astia nu au nici cea mai mica idee despre ce se intampla pe piata muncii, nu au cum sa iti dea cele mai bune sfaturi. Ei se gandesc doar cum sa atraga studentii in UPG sa le ia banii. Daca nu ar mai veni nimeni aici ei si-ar pierde locul de munca. E clar! Lumea se invarte din cauza banilor si ei stiu asta. Stau aici pentru ca in domeniul privat e mult mai mult stres, totul se bazeaza pe productivitate si feedback. Nici nu ar face fata la varsta lor.

De-as fi stiut

Unde-am disparut cu totii? Unde-s copiii de alta data?

Unde-s oamenii buni care se ajutau intre ei odata?

Acum daca te ajuta vreun vecin sa torni betoane zici ca a coborat Dumnezu pe pamant si te simti dator o viata intreaga.

Strangi ura in tine ca doar asta te face sa te simti puternic. Nu mai asculti melodii siropoase ca te fac slab si nu mai plangi de fata cu nimeni. Plangi doar cand nu te vede nimeni. Uneori crezi ca ai devenit barbat.

Nu stii cine esti, stii doar ca o etapa se termina si nu stii unde sa te duci inainte. Esti la rascruce si desi nu credeai, te doare ca se termina. Ai o gramada de hartii care demontreaza ce stii, pe unde ai fost, dar in fata unor orbi si prosti nu valorezi nimic. Cauti pamantul promis si jobul de vis. Daca erai mai bogata erai in Bucuresti. Daca erai mai desteapta erai programatoare, dar cine sa invete programare cand nu aveai bani de meditatii la matematica? Cand pe masa mama nu are ce pune in afara de cartofi si paine, la invatat in plus sa-ti stea gandul? Cand abonamentele pe transport sunt din ce in ce mai scumpe, cand nu iti gasesti incaltaminte ieftina, cand nu ai bani sa te duci la o ecografie, cand tata muncea pana in noapte prin straini, jegosi, romani imputiti, cand mama cheama salvarea in fiecare saptamana si nimeni nu stie ce sa-i faca, cand nu ai niciun sprijin din partea cuiva outsider, la programare iti statea tie gandul? Cand nu-ti permiteai o dorinta, vreun deliciu, cand nu aveai 10 lei sa te pensezi la salon, epilat sa visezi? Te ridici din noroi in fiecare zi si intr-un final alergi prin saloane sa te faci frumoasa.

Sa te faci profa de franceza cand sunteti deja indeajuns de saraci si fara viitorul asta al tau? Daca eram mai tupeista ramaneam analist in Bucuresti. Daca eram mai fara limite, scrupule, etc faceam videochat si te salutam din mers dintr-un BMW negru inainte sa ies din tara cu directia Norvegia.

Daca erai mai proasta si mai oportunista te culcai cu un idiot batran si iti permiteai tot ce nu-ti permiti inca, azi. Daca nu ai fi avut orgoliu erai vanzatoare intr-un magazin pe acelasi salariu pe care il iei azi cu draci de aici. Daca faceai facultate in Bucuresti erai economist intr-o companie de top, imbracata intr-o fusta scurta de piele si tocuri cat e iarna de lunga. Veneai acasa facand navetistii sa lesine cand te ridicai de pe scaun. Daca aveai mai multi bani faceai masterul ala in Danemarca si iti permiteai sa-ti deschizi propria afacere, deveneai coach motivational si la final de viata erai al dracu de fericita cu ce facusei si pe cati oameni si copii ai fi reusit sa-i ajuti sa-si schimbe viata.

Daca, daca…

prea multe supozitii.

Nu te poti baza decat pe tine, impingi pe altii de la spate si hai sa faceti ceva impreuna ca viata trece si iadul e aici. Nu exista viata de dupa pentru ca viata asta nu e un dar, e un lung prilej pentru durere. Cand seara, pe perna ta nu poti dormi ca-ti doresti prea multe si ai un psihic, un trup prea slab si te oftici. Te lupti cu tine zi de zi. E usor sa-i ajuti pe altii, sa le dai sfaturi, sa-i tii de mana cand au nevoie. E greu sa te ajuti pe tine. Fara Dumnezeu in lume, nu ai lumina in cale. Oameni buni exista, sunt trimsi direct de sus in viata ta si ti s-a aratat de multe ori ca te iubeste cineva, dar nu destul cat sa crezi ca esti binecuvantata. Cel mult, poti sa spui ca esti norocoasa. Uneori chiar ti-a picat pleasca in cap, dar alteori ai suferit pentru tot ce ti-ai facut. E greu sa te ridici din nimic si el, un alt El decat cel ales, ti-a zis ca tu o sa faci ceva cu viata ta, ca esti motivata sa faci, ca pleci de jos, ca pleci de sub nivelul marii. Nu te plangi, dar niciodata nu o sa uiti ce copilarie saracacioasa ai avut. E trauma ta personala si motorul care te propulseaza in fiecare zi mai departe. Asta pe langa ura catre atatia oameni de rahat care stiu doar sa iti puna piedici.

Maine o noua zi. Alt interviu, alta camasa calcata. Trebuie sa plec de aici. Cat mai repede. Pana nu innebunesc. pana nu pic in depresie. Pana nu ma autodistrug neputand sa refulez pe toate analfabetele.

am avut atatea vise. Atatea asteptari de copil de la o curva de viata. Nu exista soarta, exista doar nesansa. Nu exista doar oportunitati, exista doar omul potrivit la locul potrivit. Exista copii amarati care nu au bani de telefoane si mancare, care viseaza la tableta sau laptop. Copii care joaca fotbal sa scape de saracie. Copii care canta sa isi faca o casa in viitor. Copii care pleaca in capitala sa stranga randurile in camine jegoase, pe banci jegoase, sa-si rupa pantalonii in fund 3 ani pe bancile facultatii, ca sa ce? Ca sa-si bata joc un ospatar si o femeie de serviciu de ei.

Exista profi universitari care vorbesc de meserii care au disparut: cizmar, olar, sudor. Fi-r-ai al dracu, tata ma tine in facultate dintr-un salariu mizer de sudor! Nu poti sa zici asta si taci ingitand in sec in injuraturi cat mai variate. Poti sa dai speranta unei femei de 40 ani. Eu incepeam facultatea, ea se angaja sa lucreze ore in sir in conditii de sclav fara chiloti pe el, o vedeam doar de Craciun si de Paste. Din prima si-a facut camera, si-a luat materiale ca intr-o familie in care tu esti baza, o stie toata lumea, esti totul, tre’ sa fii si barbat daca trebuie! Nevrand sa-i calci pe urme, esti democrata: facem totul impreuna, gandim la unison si de la o vreme sunt si esti cel mai bun lucru care mi s-a intamplat.

Pregateste-te sa urasti lumea pentru a putea sa-ti creezi castelul in care sa-ti iubesti apropiatii. Alunga procrstinarea si fa-ti timp sa inveti. Niciodata nu te opri! Nu te ajuta nici dracu daca nu te ajuti tu. E o lume de rahat, rahat, rahat. Pregateste-te sufleteste sa schimbi lumea in fiecare zi. 50 bani dati unei liceene intr-o gara sa intorc inzecit in prima zi de munca. E destinul sau e Dumnezeul saracilor?

De-as fi stiut ce ma asteapta ca adult nu as mai fi crescut!

Sa faci un copil, sa-l aduci in lumea asta! Trebuie sa fii nebun! Ea trebuie sa fie o eroina!

Iubirea

Iubirea ar trebui sa nu te incatuseze niciodata. Ar trebui sa iti dea aripi. Esti prost sa crezi ca vei zbura vreodata din mocirla. Noroiul te strange de gat afundandu-te si tu taci, ca doar asta stii sa faci foarte bine. Esti prost in multe variante, din multe unghiuri si in multe situatii. Sunt prea obosita de viata sa iti mai explic de ce. Te las sa-ti dai seama singur.

Plangeam in usa cand m-ai lasat sa plec. Ti-am zis ca nu o sa mai gasesc altul ca tine. Am avut dreptate.

Plansesem si ma durea sufletul in mii de locuri. Ti-am zis ca o sa-mi fie dor…de discutiile noastre si in mare parte asa a fost. Nu mi-am mai dorit pe cineva ca tine. Nu m-am mai gandit la tine de ceva timp, vreo 5 luni, dar imi apari in cap cand imi dau seama ca nu vreau pe cineva sa aratae ca tine, sa se poarte ca tine, ci sa ma faca sa ma simt cum ma faceai tu. Am nevoie de cineva matur, cineva cu experienta de viata. As fi vrut sa am niste discutii cu tine acum cand stiu atatea si vreau atatea, nu cand eram o mucoasa cu vise de iubire si floricele roz. Mi-ai zis ca tu nu oferi asa ceva si am acceptat ce imi dadeai stiind ca orice de la tine e mai bun decat “totul” altcuiva. Mi-e dor de necunoscut, de mirosul de Bucuresti, de visele tale si de misterul tau, mi-e dor sa ma chinui sa descopar ceva, mi-e dor sa ma faci sa ma simt femeie, dorita, apreciata si indrumata. Cel mai dor mi-e de indrumarea ta, de faptul ca ma sfatuiai mereu. M-am saturat sa cresc copii, sa ii ajut la orice pas. Pe mine cine  ma ajuta? Pe mine cine ma ridica? As vrea pe cineva ca tine, sa facem bani impreuna. I want to build a fuckng empire with you! Daca m-as aseza la masa la London si te-ai aseza in fata mea probabil ca ti-as zice: Nu te vreau inapoi, vreau doar o discutie cu tine!

As vrea sa iti arat cat de sus am ajuns fata de unde eram. Cate idei am si cate vreau sa fac. As fi vrut unul de vreo 27 sau chiar 29 de ani sa am ce vorbi cu el. Am mai vazut un idiot ieri. Obijnuiam sa ma vad cu el acum ceva timp. Nici nu mai stiu cand, nici cum il cheama. E irelevant oricum la fel ca toti ceilalti cu care am rupt legatura. Cu fata aia de sfinx nemultumit de viata si visator. Iti venea sa ii tragi un pumn si sa il saruti cu foc. Doar el ma saruta asemanator cu tine. Ma facea sa tremur sub atingerea buricelor degetelor lui. Futu-l in gura de idiot.

Iubirea ar trebui sa iti dea aripi, sa te faca sa te simti nemuritor. Nu sa inceapa sa te streseze, sa te urmareasca, sa iti ceara socoteala, nu sa te minta, nu sa te innebuneasca. Iubirea nu se smiorcaie. I-am zis intr-o cearta: Nu mai fi pizda! Fii barbat si ataca! Voiam sa adaug si “in mortii ma-tii”, dar am zis ca l-am socat destul. M-am saturat de milogeala, de autoinvinuire. Fii barbat si da-mi una din vorbe sa te tin minte! As fi vrut sa construiesc ceva cu unul care e cu doi pasi inaintea mea, nu cu doi pasi in urma. Mi-as aminti mereu ca inainte sa ma bucur de stralucirea succesului ar trebui sa ma intorc sa te trag si pe tine sus din rapa sa vezi ce vad si eu. E penibil si m-am saturat. Imi iau zborul. Plec. Daca ajung iar in Bucuresti nu ma mai plang ca o femeie si fac treaba, atac ca un barbat!

In relatia asta m-am saturat sa fiu eu barbatul!

Nu vreau sa mai conduc nimic. Vreau sa ma indrumi ce sa fac. Tot. PAna si in pat sa-mi zici cum sa stau. Sa stiu ca ai habar ce faci si ca e bine. Sexul si banii fac lumea sa se invarta. O sa revin cu un articol despre asta mai tarziu. E tarziu si am treaba.

Eliberare

Eliberarea vine din scris. Uneori din lacrimi, atunci cand chiar poti plange.

Da, da, da pentru totdeauna!

Oare cat dureaza totdeauna? 4 luni amarate? Atat ne-am jurat?

Nu o sa ma schimb niciodata! Asa o sa fie mereu.

Cat dureaza mereu? O saptamana, o zi, o noapte? O partida de sex mai lunga? Spune-i dragoste, dar absenta ei e absenta sexului, atunci ce sa mai inteleg?

Nu stiau ce au pierdut! Iti voi fi mereu alaturi. Te voi sustine mereu. Tu esti tot ce mi-am dorit, tot ce caut de o viata. Cate cuvinte care par fara sens cand le iei la maruntit cu creierul, nu cu inima.

Iubesc, iubeam. Iubeam ideea de a fi iubita, de a fi intr-o relatie. Poate ca maine as iubi brunetul ala bun din autobuz sau poate ca as face sex pe o canapea smechera sau intr-un pat imens cu altul. Mult mai mult ca fostul, mult mai putin ca tine. Poate ca maine o sa redevin ce eram: trista, irascibila si tot ce nu ai cunoscut tu. Poate ca iubirea mea nu e iubire si e doar o faza trecatoare. Poate ca-s o scarba in blana de oaie si nu ma pot atinge cuvintele tale. Imi vine sa te bat, sa te tai cu cuvinte, sa iti urlu in urechi ca nu esti ce-mi doresc. Ca trebuie sa schimbi tot ti-as zice uneori, alteori te las doar sa fii tu si te accept. Uneori accept tot si nu mai vad nimic. Ma leg singura la ochi ca justitia. Iubeam o umbra de om, atat de slab, atat de destept, atat de modern, de nonconformist. Iubeam interzisul si periculosul din el, misterul si horror-ul, felul ciudat de a fi, reticenta si paranoia din el, gelozia si posesivitatea zodiei si modul cum se juca, cu mintea mea. Adoram zeul meu. S-a dus. Se fac 3 ani in curand. Nici nu imi vine sa cred cum a trecut timpul. Am devenit tot ce credea el ca nu voi fi, am facut multe lucruri cu gandul la el. Mi-am transformat aspectul si am investit in mine, exact cum mi-a zis. Am ales sa il iubesc in absenta. Am urat faptul ca i l-am aratat actualului. Misa e un copil. Inocent, bun, bland, un varsator veritabil in certuri. Il urasc cand ne certam. I-as zice multe si l-as jigni cum nu isi imagineaza ca ar putea fi jignit. Creierul nu il accepta, inima il iubeste si are nevoie de el. Langa el ma simt uneori limitata, nu ma provoaca intelectual, se multumeste cu ce are si asta ma scoate din sarite, dar ma simt iubita, rasfatata. Nu ma protejeaza ca nu are cum. In relatia asta sunt eu barbatul, mai putin in pat, se intelege. Uneori am impresia ca m-am saturat sa il protejez si invat, indrum tot timpul. As vrea sa iau o pauza si sa ma invete ceva. Sa stau cuminte la pieptul lui si sa imi povesteasca naibii ceva, sa ma invete ceva nou. As fi vrut sa fie mai mult ca fostul pe partea asta. Daca ala era oaza mea de liniste, el e sursa mea de liniste. Il iubesc de parca n-as mai fi vazut altul. Urasc sa ma cert cu el. Ma repet deja de nervi. Totusi e primul in fata caruia imi cer scuze si pe care il caut dupa ce il alung. Mi-e greu fara el. a devenit o parte importanta din mine. Prezenta lui aici e indispensabila desi inca incerc sa imi fac loc in pat langa el. Nu e gras, eu sunt. Barbatul din mine e gras si mare. Mare ca egoul nesimtit.

Am prea multe taceri care ma dor. Am prea multi oameni in spate care ma dor. Fiecare ma cresteaza pe spate cu o lama scurta si ascutita. Incerc sa ii ignor cand ma satur sa ii alung cu unghiile ascutite. E greu. Oamenii sunt rai, meschini, fara mila. Uneori cred ca oamenii din ziua de azi nu mai au suflet. Cand vad unul amuzant, bun, bland am impresia ca am vedenii. Rautatea lor m-a inasprit. M-a facut sa nu-mi mai pese de inimioare, flori, fluturi si totusi ma bucur de ele in secret ca un copil caruia ii e interzis sa iasa la lumina. Am invatat sa iubesc copiii si sa imi exprim partea copilaroasa. Cu al meu pot fi nebuna, nebunatica, tot ceea ce nu am fost cu altii. Nu am bariere cu el. Ma asculta, dar…Uneori am impresia ca eu caut total altceva si as lua-o de la cap. Sexul nu e iubire, iubirea nu se declara prin sex oricat de bun ar fi el. Doarme. Eu fierb de nervi. Nici cartea nu mi-o termin azi de nervi. De ce? Pentru ca e gelos pe succesul meu de zi cu zi. Eu ii spun fiecare bucurie, fiecare moment frumos si el e gelos. Vrei sa ai ceva? Munceste, nenica. Munceste sa curga transpiratia pe tine si vei avea. Ala e succes, aia e bucuria care iti lipseste tie. Trebuie sa meriti tot ce ai doar asa vei invata pretul si valoarea lucrurilor.

As fi vrut sa fiu mereu senina si indragostita. Sa iti spun numai lucruri frumoase, ca iubirea e vesnica si ca fluturii nu mor niciodata, dar lumea e cruda, dragule. Nu ai bani, nu existi! Banii cumpara tot si fara bani esti nimeni. Viata e de rahat, trezeste-te! Sa fii adult e de tot rahatul. Mai bine departe decat in Romanica. Tare as scrie-o cu litera mica, dar ma trage constiinta de mana. Oi fi vrand tu sa-mi implinesti visele si sa-mi fi alaturi, dar fara bani o sa murim imbratisati in frig si jeg. Visele mele sunt prea largi sa le intelegi si stiu ca scriu incoerent, dar nu stiu ce simt, nu stiu ce scriu. Imi vine sa plang, dar nu mai am lacrimi de cand cu zeul. Imi vine sa fug, dar nu as fugi decat cu tine. Fara tine e greu, dar si cu tine e ca dracu de la o vreme. Simt ca esti altul, ca esti tot ce uram si ti-am zis ca urasc. Simt ca te schimbi si esti tot mai prostanac, mai batut in cap, viciile tale ma enerveaza. Nu iti admir fumurile, nici tigarile, nici berea. Le urasc ca pe lipitori si le-as strivi cum omor paienjenii cand ii vad pe podea. E un sentiment ciudat sa te iubesc, dar sa urasc parti din tine. Nu stiu cat o sa mai suport. Daca nu te schimbi, daca nu iti ceri iertare pentru tot circul de azi simt ca o sa dispar exact cum ti-am zis ca o sa-ti fac daca nu-mi convine ceva. Fac 24 ani in curand. Nu mai am 4 ani de pierdut. Nici macar 2 nu mai am. Vreau sa-mi traiesc viata, acum sa-mi cladesc succesul. Nu mai am timp de pierdut. Daca mor maine? Daca mor maine si nu am facut nimic din ce-mi doream? Lumea e rea si o sa scriu eu si despre asta, despre munca, despre joburi si sanse. Am de zis multe, timp nu am. Mi-e somn si mi-e greu sa ma imaginez iar singura. Era bine cu tine cand ne iubeam, dar creste iarba tacerii si furiei intre noi. Ma intunec…

I-am zis ca daca plec de aici parca vad ca tot in Bucuresti ajung si stii ce mi-a zis?

Daca pleci in Bucuresti pe mine cui ma lasi?

Sa dea dracu daca m-am gandit la asta. In afirmatia: nu o sa mai am job si o sa mor de foame, fix el conta!

Mi-a zis sa ma obijnuiesc cu ideea ca nu mai sunt singura. I-am zis ca asa m-am obijnuit de cand am ramas singura, sa fac totul pe cont propriu. Nu e nici greu, nici usor. Poate a fost greu la inceput, dar nu mai e. E obijnuinta!

Uneori simt ca suntem ca astia 2 din videoclip. Ne certam si ne departam doar sa ne apropiem iar. Alteori il vad in el pe fostul, pe un EL pe care nu l-am cunoscut inca si e amuzant si grotesc ca mi-l doresc. Il doresc! Ma atrage ca un magnet. Nu stiu ce dracu am de tot imi plac bad boys.

Valuri de viata

Nici nu stiu cu ce sa incep.

De cand a plecat am construit o noua eu. Pentru el, cum voia el. Pacat. Nu m-a vazut niciodata asa.

Mi-e clar ca nu ma crede nici daca ma citeste. Mi-a dovedit cand se facuse mic holbandu-se in telefon in timp ce treceam pe langa el. E prostesc. Sa tii la un om care nu te vrea. Esi mai prostesc tot jocul asta de-a iubirea, de-a relatia, de-a sexul. Ne facem ca facem ceva si de fapt facem cu totul altceva. Nu trebuia sa-mi zici ca-s isteata. Poate acum nu ma mai durea cand ma felicita altii pentru x lucru. As da orice moment de glorie, orice vorba de la altcineva pentru un “esti mai isteata decat credeam” al tau. Nu stiu de ce am investit atatea emotii in tine. Atatea lacrimi sarate care mi-au distrus tenul incet si sigur. Am invatat sa nu mai plang, sa nu mai sufar. M-am resemnat. Stau aici, solitara ca o stanca reprosand altuia care ma iubeste de ce nu ma iubesti tu, de ce nu ma vrei tu, de ce nu vezi nimic in mine. Ai pomenit sa nu simti nimic in bratele altuia? M-am jucat putin de-a iubirea, dar farsa o sa ia sfarsit curand. Adevarul e ca eu nu imi doresc iubire. Imi doresc o farama de atentie de la tine. Asta valoreaza enorm. Pentru ca un om genial care iti da atentie, care te priveste cu ochii negri atat de tacut, de patrunzator e mai tare, mai intens, mai hot, mai valoros decat orice altceva.

M-am chinuit 2 ani. Mult. M-am chinuit mult sa imi schimb conditia. Ai mei stiau ca pot. Stiau ca ma duce capul. Vecinii stiau. Prietenele mele, prietenii stiau si ma placeau pentru asta si pentru lucruri pe care ei le vedeau in mine, tu nu. Eu stiam ca trebuie sa fac mai mult, sa ma zbat mai mult. Am avut si eu un vis. Un vis mare, mai mare decat capul meu si am facut o greseala: am crezut pentru un an intreg, un an – auzi tu comedie, ca pot sa il implinesc. Am crezut ca imi pot schimba conditia si ca voi reusi fara ajutor, doar pe munca mea. Adevarul este ca jungla asta urbana este mai rea decat ai crede. Eu-s de la tara. Ne impungem si noi, ne certam, ne balacarim, ne invidiem, ne mai punem si piedici, dar nu am intalnit oameni ca acolo. Mi-a fost greu. Al naibii de greu. M-am mintit in fiecare secunda ca nu ma doare, ca totul e ok, ca pot sa merg mai departe. Am pierdut bani in mainile unor persoane josnice, care nu merita niciun gram de mila nici macar in pragul mortii. Mi-am blocat orice sentiment. Am crezut ca aia e menirea mea, ca sunt fericita asa. Am ajuns ca plang in telefon in parcuri necunoscute si sa ma preling pe podeaua liftului in hohote de plans si ploua, la dracu. De fiecare data cand viata mea se destrama ploua. Ploua indracit parca sa-mi faca in ciuda. Sa fie mai greu drumul inapoi, acasa.

In fiecare zi cu tine aveam 21. Varsta mea nu se schimba. Tu imi zisesei ca pot face orice vreau, ca-s libera si tanara. Stii care e problema? Nu e de ajuns sa fii liber. Nu e de ajuns sa ai dorinta sa faci ceva. Daca nu poti sa faci ceva degeaba. Daca neputintele propriului suflet te tin in loc, toata viata ta va fi un lung sir de dezamagiri si acele vise naive de la 21 iti vor chinui sufletul si asa schingiuit, toata viata pana in clipa cand vei muri.

M-am prefacut tot timpul. Ca pot sa te schimb, sa te fac al meu, ca nu tin la tine, ca nu te iubesc intr-un final. M-am prefacut ca traiesc clipa si ca va dura o vesnicie. M-am prefacut ca nu stiu ca se va termina. M-am prefacut ca-mi ascund slabiciunile si ca tu nu le vezi, ca nu ma usturi in glumite si ca nu vrei sa schimbi ceva la mine, ca ma vrei asa cum sunt. Cand am plecat atunci, imi venea sa ma intorc sa-ti bat la usa. Sa ma opresc pe scari si sa plang. Am crezut ca nu e finalul, ca nu se poate asa. Ca nu mi se poate intampla mie.

Am crezut ca m-ai placut cu adevarat si ca orice baiat care voia o relatie cu mine vedea in mine potentialul si calitatile pe care le stiu eu. Adevarul e diferit. Fiecare vedea ce voia. Doar viziunea mea e corecta. Una mai completa nu am.

Am crezut ca imi voi reveni, ca nu voi suferi. Vreo 3 saptamani m-am comportat ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Credeam ca ma vei cauta. Apoi m-a pufnit plansul si mi-am facut curaj sa te sun. Numarul nu este alocat. Disparusei de pe bolta vietii mele. Cele mai reci nopti au urmat. Am pierdut mai multi bani, tot ce muncisem o luna. Am fost fraiera si oameni destepti au profitat de naivitatea mea. Credeam ca toata lumea e ca tine, credeam ca nu voi fi inselata. Iubirea inseala. Indragosteala inseala. Zambetele frumoase inseala si tot ce credeai ca va fi bine se termina la fel de brusc si de inocent cum a inceput.

Credeam in tine. Credeam ca viata mea de cacat se va termina si voi incepe o cu totul alta in universul tau, o alta lume, un alt fel de om. Te-as cauta si acum daca nu as stii sigur ca nu ma mai vrei. Ca nu vrei sa ma mai vezi niciodata de parca te-as fi tradat, mintit, inselat cu ceva. Credeam ca tu esti salvatorul meu. Nu aveam nevoie sa-mi oferi lucruri, bani. Aveam nevoie sa-mi fii alaturi pentru ca langa tine prindeam curaj, ambitie, forta. Imi dadeai incredere in mine chiar daca nu stiai si nu vedeai asta. In dreapta ta putem schimba lumea. Nu lumea mea, ci lumea noastra. Eu stiam ca zbor dupa ce ma intalnesc cu tine. Eram ca pe Duracell dupa fiecare intalnire. Ieseam pe usa hotarata sa schimb lumea. Chiar credeam asta. Eram asa buna si inocenta. Nu credeam ca oamenii mi-ar face rau tocmai mie si ca ma vor vedea atat de groaznica, de ciudata…Eu care nu am facut rau nimanui si am incercat mereu sa ajut oamenii din jurul meu.

Nu mai simt nimic. Am o liniste ca un gol in piept. El imi zice la ureche ca ma iubeste, iar pe mine ma lasa rece. Toate gesturile ma lasa rece. Fiecare sarut ma lasa rece. Nu am nevoie de asta acum. Am nevoie de sprijin emotional si de o discutie inteligenta. Credeam ca ma voi face mare alaturi de tine, ca vei fi mereu acolo cu o vorba buna sa ma sprijini. M-ai ajutat mult. M-am descoperit si dezvoltat dupa ce ai disparut si am stat sute de zile sa ma gandesc la tot ce a fost gasind intelepciune antica in vorbele tale, gasind sfaturi de viitor. Si acum ma mai gandesc, inainte sa iau o decizie, oare el cum ar face? Ce ar zice daca l-as suna acum?

E misto sa ai o relatie cu un om care e complet diferit de tine de parca veniti de pe planete diferite. Nici macar nu mancati acelasi lucru. La inceput e fascinant, totul e nou si incitant. il adori pentru ca e altfel, pentru ca e mai sus ca tine, asa il vezi. Apoi diferentele nu mai sunt interesante, ci frustrante. Descoperi ca la 20 si ceva de ani oamenii nu se schimba, nu sunt capabili sa asculte o parere, daramite sa o incerce macar o data, ca diferentele atat de fascinante candva va separa acum incat ajungeti sa va urati.

Imi pare rau ca am pus atatea emotii pozitive in numele unei persoane care nu merita asta. Nu merita 2 ani din viata mea. 2 ani din inocenta mea. M-am schimbat. Fata mi s-a modificat si arat mai trecuta de parca o grea suferinta m-a ofilit. Nu mai sunt o floricica gata sa infloreasca. Am inflorit pe ascuns cand dormeai tu si dupa ce ai plecat m-am ofilit incet, cu fiecare sesiune de plans si scris pe blog. Un barbat care voia atat de mult bani si nu-stiu-ce incat isi dedica noptile, intreaga viata acestui lucru. Atat de rece, de cinic incat e singurul care mi-a zis ca nu cauta iubire, ca el nu are nevoie de asa ceva. Tot el a zis ca parintii lui nu l-au iubit niciodata.

Nu o sa mai iubesc niciodata pentru ca nici nu mai stiu cum e sa fii indragostita. Trag de o relatie doar de dragul de a fi si pentru ca ma simt prea slaba pentru a mai supravietui socului unei despartiri desi eu as fi cea care as initia asta. Intotdeauna m-am gandit la tine si mi-a fost dor de tine. As fi vrut sa fii tu aici, mainile lui mari sa fie chiar mainile tale mari si tot asa. E trist. O iubire a murit inainte sa se nasca, pe alta am lasat-o sa creasca si o sa o secer cu mana mea pentru ca nu ma satisface in niciun mod si nu suport sa o vad cum creste. Ma innebuneste.

Eu nu imi gasesc locul in lume. Nu am crezut niciodata ca dupa 15 ani de invatat ca o proasta nu o sa-mi gasesc locul in lume, nici macar un loc de munca. Nimeni nu ma vrea. Nici in firma lor, nici in casa lor. Nu tu job, nu tu iubire. Da-i dracu de bani! Multi ai, multi cheltui. Niciodata nu au adus fericirea. Fericirea sta in boul de langa tine care te face sa zambesti cu un dinte ciobit si 2 gropite adorabile, care iti mangaie fundul cu un picior cand stati pe burta si va uitati pe laptop la haine, care te ia in brate inainte sa adormi si te serveste la pat fara sa fie mai putin masculin, care trage draperiile negre ziua sa ai parte de romantism artificial. Care face chestii mici pentru tine  si care te culege de pe bulevard cand il astepti. Mereu super aranjat, impecabil ca un domn, mereu manierat si pus pe glumite. Mereu cu ochii pe tine sa observe un inel nou, o buba la gura, o tristete ascunsa sau o zgarietura pe spate. Mereu atent sa nu te raneasca nici cu o floare. Mereu…extraordinar.

Mai ziceam de A. ca e un idiot ca sufera de 1.5 ani dupa o blonda. Eu sunt mai idioata! 2 ani brunet.

Am crezut ca viata mea va fi simpla si plina de succes. Ca daca voi invata si voi sta in banca mea viata ma va fi una implinita. Drumul vietii nu e niciodata lin si drept cum am vrea noi. Face tot felul de ocolisuri care ne scot din minti. Iti pierzi speranta ca ti se va mai intampla ceva bun si ca te va aprecia cineva pentru exact ceea ce esti. In fond, nici ajutor nu mai ceri. Nu mai ai putere. Esti prea obosita de toata farsa asta numita viata, tinerete, libertate. Totul e un jug pe care il porti fara rost. Nu stii cand se va termina si cand vei simti multumire din nou. Iti iei chestii care nu te fac sa schitezi niciun zambet, rasul ti-e matur si malefic cateodata, esti rece, dezinteresata, fara vlaga, fara chef de viata. Totul parca se naruie. Toata lumea e fericita in jurul tau si tie iti vine sa te pui in cur pe bordura, sa plangi si apoi sa te culci pentru o vesnicie.

Cel mai nasol e ca in tristete si dezolare esti mereu singur. Daca vrei sa mori, o sa mori singur, mizerabil, ca un caine raios. Cand esti fericit lumea rade cu tine, cand plangi, plangi singur in noapte pe tastatura. Nimeni nu stie, nimanui nu ii pasa. Ce ii doare pe altii ca mai ai un colt de suflet, suficient cat sa simti ca esti trist si ca te doare? Ce? Viata!

Ceai mami!

Daca vrei sa stai cu mine la un ceai, nu veni acum 3 ani! Vino acum! Acum ca-s mare si stiu ce vreau, dar mai ales ce nu vreau. Sunt capricorn. Fericirea nu mi-e accesibila asa usor. Nimic nu a fost facil. Ti se pare ca-s vreo persoana prea usoara? Usoara ca inteles, usor de inteles? Ca ma iei cu 2 lei, asa usor? Tu nu intelegi ca voiam iubire acum mult timp? Acum nu mai stiu ce-mi doresc. Acum nu stiu daca ma mai satisface aceasta vrajeala ieftina. Nu mai am incredere in oameni, in sentimentele lor.

Incep incet, incet sa fiu cineva si ai mei sunt asa mandri, dar ma pierd prea usor pe mine in goana asta. Nu mai stiu cat suflet mai am. As vrea sa-i ajut pe toti ai mei, sa le fie bine. Eu-s tanara si pot duce in spate mai multe daca imi pasa de ei, dar e greu… Nu ma plang. Aici refulez destul de des. Nu am fost niciodata o persoana prea populara. Uneori ma ofticam. Acum nu ma mai intereseaza. Cu cat devin mai profi si mai serioasa pe ceea ce fac, oamenii vin singuri la mine si aleg pe cei mai buni.

Era misto, stii…Sa stai la geam la etajul 2 in vreun cartier cotit din capitala, tu fumand din tigarile alea care-mi pareau parfum, eu sorbind din paharul ala de vodka. Era misto sa ai o discutie care sa-ti rupa creierii, sa faca bum! Si pa, hai sex, hai acasa fericiti amandoi! Rahat. Asta nu e definitia mea de iubire. Partea aia excentrica a mea isi baga coada! Masini circulau pe strada pana la 3 dimineata si eu nu aveam somn. Ma stimulau cuvintele tale mai mult decat o faceau mainile dibaci. Cateodata, ca acum, foarte rar, o data de 3 ani, mi-e dor. Dor de ce am avut, de acea iluzie de calitate in detrimentul unei iubiri autentice fara artificii. Inca mi-as pierde mintea intr-o discutie aprinsa pe deasupra paharelor de vodka facandu-si loc pe masa noastra. Te iubeam. M-as fi urcat pe masa sa te sarut. Sa sar peste ea doar sa ajung la tine. Erai la fel si cand ma tineai de mana ma simteam de parca mi-ai fi dat cerul. Acea iubire aprinsa si inocenta in acelasi timp. Timpul a trecut peste noi si nu mai stiu unde esti…Nici nu te-as fi cautat.

Ma abtineam cu greu sa nu ti-l arunc in fata sa spargi odata piatra aia in care-ti ascunzi chipul si sa ma saruti. Voiam mai mult. Nu ma interesa el, ala care ma suna crezand ca o sa-mi gaseasca iubirea intre sani, nici ea care te iubea. Eu nu aveam o relatie, tu nu aveai iubire in acea relatie, nici pasiune nu cred ca era. Eram doar noi doi. Doar 2 capricorni ai dracu de pasionali unul in prezenta altuia. TE iubescul ala era ultimul pe care aveam sa-l zic.

Crezi ca acum nu ti-as raspunde la el daca as putea? Crezi ca sunt cruda? Nu vezi ca-s franta ca o paine calda? M-au mancat unii acum ceva timp, acum fac mai mult rau decat bine. M-am intarit de tot si-ti rupi dintii in carnea mea.

Am vrut sa fiu smechera, sa vezi ce ai pierdut. Aceeasi ambitie tampita care iti rupe creierii daca faci din asta scopul vietii. Inca mai vreau sa fiu tipla ca blonda aia platinata care isi lasase parul pe canapeaua ta si a prietenului tau. In pat cu el imi repetam ca o idioata: nu e el! Nu e el! si imi venea sa ma inchid in baie sa plang. El ma iubea, eu nu simteam decat durere. Fizic si psihic. E horror cateodata. Viata e horror, desi pare romance. Da-o-n ma-sa de treaba! Cand crezi ca esti bine, cazi mai rau si cel mai nasol e ca nimeni nu te intelege. Nimeni nu stie cat doare incertitudinea asta: o fi el alesul? O sa mai iubesc vreodata? O fi bine sa ma infasor in iubirea asta pufoasa ca patura pe care am gasit-o in sifonier? E trist ca nu mi-a atins sufletul si din cate am vazut ii era teama sa-mi atinga si trupul. Asteptam ceva si el astepta sa fac eu primul pas. Eu nu fac primul pas decat cu capricorni pe care i-am adorat. L-am iubit pentru creierul lui si el a vrut sa ma cunoasca tot pentru asta. Era o futere de minti asta. O relatie sortita esecului din orice pozitie ai privi, dar sexul era…Wow! Imi venea sa ma urc pe pereti sau poate vodka aia era de vina? Nu stiu! Sincer. Stiu doar ca l-am iubit si melodia asta mi-a atins o rana care se inchisese, m-am zgariat la ea, fi-r-ar! Doare ca naiba. El doarme, eu inca stau treaza si scriu. Am un creier viu intr-un trup lenes.

https://www.youtube.com/watch?v=8laADKuXQv0

L-as intalni oricand sa-i zic vreo doua. Dulci sau indiferente. De fapt nu a ramas nimic de zis. Drumurile noastre s-au despartit acum 3 ani. El e pe o stanca, acolo, sus, sa fie print, iar eu incerc sa ma ridic din satul asta jegos cu oameni prosti, rai si invidiosi si o sa-i rup pe toti care incearca sa loveasca in mine si in familia mea. M-am luptat prea mult sa ajung unde sunt acum, la nivelul asta intelectual si material pentru a renunta acum in fata unor mucosi analfabeti. Prosti, dar multi sau era invers?

I will be back soon!

Too much time

I’m sorry, ok? I’m sorry for everything I’ve done. I’m sorry for loving you. I loved an idea. The idea of a man you could be for me. I saw only what I wanted to see.

I’m sorry for loving your skin, your long bones, your fingers, your hands, your back, your lovely hair, your mouth and your eyes.

I’m so sorry for spending my nights with you. For fighting with my mom to come to you. She knew everything. She knew from the beginning I was seeing you. She knew if I leave at 11 pm the house it’s to come to you.

I’m sorry for being there for you every time you needed me, every time you needed comfort and relaxation. I’m sorry I called you “my quietude oasis”.

I’m sorry for caressing your skin without getting bored, for listening for your advice over and over again. I’m sorry for letting you think I’m stupid, young and innocent. I’m sorry I let you see I love you. I’m sorry for crying turned back from your eyes. I’m sorry for pissing you off with my fear of people or their judgment. I’m sorry for not rewarding you after helping me change my life. If you have stayed a little longer I would have repaid you more than you ever dreamed. I was planning that carefully. I’m sorry for missing you and for emailing you like an idiot. Heart broken idiot I was.

I’m sorry for following your rules all the time, always play by your rules. Never to show you how I think and what I want to do, what I am capable of doing. I’m sorry for all I ever gave you.

I’m sorry for not breaking your heart as you did to me. I’m sorry I never stole your money or something else. If I ever meet a guy like you I will break him! I will keep in mind your figure and break him into so many pieces he won’t recover. You think you are so good, so smart, PERFECT! You’re not perfect! Not at all! You’re just a fucked up narcissist, arrogant, insecure, fucked by his own childhood, never trusting people even those who slept with him. Bipolar and jealous, so mean when you run out of money. Capable of breaking people for money.

I’m sorry, ok? Sorry for giving you money to buy cigarettes. Those were my reserve money, money for exceptional/urgent matters. I’m sorry for answering your questions and staying with my body and soul uncovered in front of you. Always trusting you: my body, my heart, my brain, my wallet, my friends. Loving a fucking selfish man! You are capable only of loving yourself! You bet you haven’t loved before. You simply CAN’T!

You think you are good?

I wish I told you that you’re a bad kisser, I don’t like the way you make love, the way you talk, the way you cook, the way you take a bath. I wish I never told you I am sincere with you, not sleeping with other people because I believed we were having a relationship, a unconventional one, a special one with a special person. I was on the edge for you, so close of death because I thought I had no future without you, that I won’t make it until next morning. So many nights going to sleep and waking up crying for you.

I loved your actions, your body, your mind. I wish I have told you I HATE you!

If we ever meet again and you will say HI I will say that I don’t know you. LEAVE ME alone!

I don’t need you to be happy! I rejected so many boys who really cared for me because I was still thinking about you. Being miserable because I loved an idea of man. So stupid in love.

2 years now. Still feeling sad, still feeling incomplete without you in my phone or life. I still got my memories with you and they terrorize me daily. Why can’t I be happy without you? Someone wants me broken, wants me helpless and I believe it’s you. What have I done wrong? Was my love something that hurt you? I will not let this happen. No man will hurt me as you did! No friend will leave me as you did or make me feel bad about myself. You all think I’m stupid, I’m not noticing things around me. I’m not seeing you how you try to cheat on me, to break me in all means. I won’t let anyone try to put me down when I worked so hard to get here. Do you know how it’s like to work 13 hours per day on this fucking laptop in order to buy food, clothes, pay 2 bills and afford waxing? Do you know how’s like when your parents run out of money and you are their only hope for finishing the project they have in mind for your home? When the handyman tells them he needs more materials and your mom gets pale because the money are gone? Go ahead, Oana, work another day, another week, another month to land them money to change something, to afford living! You see me making progress and now you want to be there for me? I don’t know you as I said before. You can’t simply appear after so much time and reap all I worked for all alone. I fought myself every single day in order to make something of myself, to learn online, to create a fucking empire! You’re not allowed here anymore! nor welcome or loved! So many foreign people were by my side, asking me daily or weekly how I feel, how my life is going, what are my plans. I felt them close as you once did. I’ll never love someone as I did with you. People simply don’t deserve my love, my dedication, my mind, my body, my ideas. I’ll never trust someone as I did with you. You broke me! I was so kind, so gentle, so female…You broke me…

I’m sorry. For everything! For this 2 years I spent visualizing you by my side all the time. Every time I see a tall guy my heart stops: what if it’s YOU? Every time I am waiting for the subway or the train I imagine that I could see you, see you smiling to me or even talk to me. I’m an idiot, don’t I? An idiot who can’t speak English, right? I’ll never do.

Someday I will see you again and you won’t believe that it’s really ME! I assure you!