Category Archives: Dreams

What about love?

What to say about love when love is everything that makes life bearable and worth living it?

O relatie reala, palpabila, bazata pe sentimente intr-o lume plina de ura. Unii cred ca il conduc. Adevarul e ca el ma conduce pe mine. Jumate din timpul relatiei s-a luptat cu mine sa ma faca sa-l iubesc si a reusit. Am reusit sa inteleg ce om minunat e si cate are de oferit.

E extraordinar si ma bucur ca e al meu. E iubibil asa cum eu sunt iertabila cand tip, vorbesc urat si bat cu pumnul in masa la o greseala minora. Da, am iubit. Ca un copil prost, ca un lup, ca un caine prost, ca orice vrei sa intelegi. Iubire adolescentina crezand ca el e Dumnezeu. Nu e nimeni nici macar vrednic sa vorbeasca despre o fiinta superioara pe care nici nu stim cum sa o percepem.

Suntem prea mici si prea nestiutori, nepasatori sa intelegem ce se intampla in lumea asta, care este scopul nostru pe pamant. Scopul nostru este sa iubim, sa daruim iubire si momente de fericire. Doar prin obtinerea unui moment sincer de bucurie din partea celuilalt il putem atinge o secunda pe Dumnezeu. Asta e conceptia mea si cred ca daca am fi doar o secunda in fiecare zi mai buni lumea asta s-ar schimba. Avem vise pe care le zdrobim zilnic incercand sa devenim nemuritori, dar ne omoram tocmai aripile care ne-ar fi putut face tot ce ne doream.

Incep sa inteleg lucruri pe care le credeam prostesti, sa percep lumea asta si e extraordinar. Schimbandu-ti perceptia devii mai fericit. Adevarul e ca nu ai nevoie de nimic. Ar trebui sa fii fericit cu tine intai pentru a face pe altul fericit.

Without you – LDR

 

Este usor sa traiesti. Sa traiesti fara nicio dorinta, directie, iubire, pasiune, ce vrei tu. Este usor sa traiesti fara sa stii de ce mai respiri cand o faci.

Iubirea nu este totul. Nu, nu a fost niciodata! Este cel mai frumos, mai bun, mai placut lucru pe care il poti avea si fara ea viata traita e pur si simplu goala. Nu merita sa fie traita, e mecanica.

Am iubire, da, in sfarsit o am si e extraordinar. Il iubesc si il innebunesc in fiecare zi. Stie asta mai bine ca mine. In sfarsit ma cunoaste cineva. Cineva caruia ii pasa de mine si care ma protejeaza asa cum stie el mai bine.

 

Lumea acum o descopera pe Lana de parca ar canta de ieri. O ascultam in 2014 cand inima imi era franta. O ascult in 2018 cand cele mai mari vise mi se implinesc intr-un final. A fost greu, a fost deprimant, a fost ca dracu pe scurt si ma bucur ca perioada aia a trecut. Sper sa nu mai fie o alta perioada ca aia. De fapt nu mai are cum sa fie pentru ca nu mai sunt ce eram. Fara iubire o sa supravietuiesc, dar de ce as face-o? As putea avea mai multi bani, dar ce mai conteaza? Cand ai probleme pe care pare ca nu le mai poti rezolva, ce mai conteaza banii? Conteaza ca o sa ma relaxez si o sa fie ok totul.

Fata asta canta exceptional si melodiile ei sunt motive de meditatie: ce e viata? Ce conteaza cu adevarat? Ce poti face sa fii fericit cu tine si apoi cu altii? Am dat de niste oameni extraordinari si m-au ridicat atat de mult ca nu mai stiu ce sa fac next. Am aripi mari, mai mari decat as fi putut sa am vreodata. Imi trebuia timp sa ma reconsider decat sa ma desconsider, cum ajunsesem sa o fac. Exista oameni extraordinari, exista ingeri pe pamant si eu am mai mult de unul care ma iubeste.

E extraordinara femeie si abia acum o descopera lumea. Oamenii nu stiu sa aprecieze arta: frumoasa, pasionala, decadenta, dura, plangacioasa, trista, melodramatica, extraordinara asa cum e insasi femeia.

Traim intr-o societate defecta, stricata de tot care nu stie ce inseamna frumosul, iubirea, bunatatea, mila si arta are rolul de a emotiona, de a face oamenii mai buni, de a-i face sa-si reaminteasca despre ce e viata de fapt.

Nu am descoperit sensul vietii. Nu ma dau mai desteapta decat sunt. Am descoperit lucruri mici pe care le implementez zi de zi. Incerc sa devin un om mai bun in fiecare zi si in acelasi timp sa nu ma mai las calcata in picioare.

De ce nu o sa fac master in Ploiesti

O sa fie un articol lung, prea lung pentru a fi plictisitor.

Promit sa nu plictisesc.

Eu am absolvit CIG – contabilitate si informatica de gestiune, nimic spectaculos. Daca as putea sa dau timpul inapoi nu as mai face aceeasi facultate, nu in Ploiesti sau chiar nu as mai face o facultate deloc.

De ce?

Pentru ca atunci cand am iesit in plina piata muncii totul a fost complet diferit. Raspunsurile mele poate s-au ridicat la nivelul asteptarilor celor de la HR pentru ca am imaginatie si m-a interesat partea de HR, am retinut ce trebuia, dar imi lipseau competentele. Imi lipsea rabdarea, perseverenta, ideea de a ma obisnui cu faptul ca o sa lucrez in diverse tipuri de program pentru tot restul vietii, ca banii nu o sa de ajuns niciodata, ca ai mei nu o sa ma mai ajute cu bani niciodata si ca timpul liber nu mai exista decat in concediu.

Am fost la peste 100 interviuri, majoritatea in Bucuresti. Am refuzat 2 joburi acolo pentru ca nu am putut sa ma adaptez noului oras, mediului, mentalitatii, stilului de viata. Cine te invata sa te adaptezi, sa accepti, sa fii deschis la cap si sa nu judeci oamenii, ci doar sa ii lasi sa fie asa cum sunt? Lucrurile astea nu se predau la facultate.

La facultate te duci ca boul, stai in banca, mananci sandwichurile de acasa sau covrigii de la sud, te hihonesti cu colegele, te plimbi dintr-un corp intr-altul, de la o sala de curs calduroasa la o camera de beci unde iti rupi pantalonii in fund intr-un cui bineintentionat. Scrii dupa dictare, iesi la tabla, raspunzi la intrebari, te duci cu carnetul sa-ti iei nota, o nota care nu iti garanteaza nimic. Nimic din ce ti se spune in facultate nu iti garanteaza nimic.

Toata teoria despre training, departamente, transparenta, respectarea legilor, respectarea ta ca om, viitor absolvent de studii superioare este un mit. Profesorii aia te fac sa crezi ceva si cand ajungi la primul job, al doilea, al treilea realizezi ca nimic din ce credeai nu este adevarat. Oamenii sunt rai, colegii de pe acelasi post nu se ajuta intre ei, se saboteaza. Trainingul se face pe muchie de cutit, ti se spun 3 cuvinte si trebuie sa te descurci singur. Tremuri in fata sefului pentru ca are puterea sa-ti taie din salariu dupa cum are el chef, sa-ti dea salariu mai mic decat al celorlalti colegi pe aceeasi pozitie pentru ca nu ii place fata ta. Primele de Craciun si Paste nu se dau decat in firmele bune: in firme mici unde seful taie si spanzura, deseori cand vine ziua de salariu fulgera prin firma, ii face pe toti prosti, le reproseaza lucruri infime, le arunca banii in scarba si primele nu vin niciodata. In firmele mari, companii multinationale, primele de Craciun se dau doar dupa 6 luni. Te uiti cu ochi de caprioara cum altii primesc un teanc de tichete cadou, o agenda frumoasa si un pix, tu primesti nimic pentru ca ai doar 3 luni.

“Trebuie sa fii tare pe psihic.” Cand un aiurit atragator mi-a zis asta nu intelegeam prea bine, facultatea era bula roz in care traiam si nu intelegeam nimic din lumea reala.

Trebuie sa fii tare dpdv mental, emotional, fizic pana la urma pentru ca la munca, observa cuvantul munca, nu JOB, nimeni nu te cruta. Nu te crede nimeni ca ti-e rau, toti se gandesc la cifre, target, bani pana la urma. Tu esti o simpla unealta prin care ii ajuti pe ei sa faca bani sa se plimbe in tari exotice cu lunile, in schimbul unui salariu minim sau cu 300-400 lei in plus. Iti vinzi timpul, mintea, forta fizica in schimbul banilor si de vazut inteligent nu vei fi vazut niciodata.

Nedreptatea s-a nascut in firmele mici. Am colege de facultate care imi povesteau si inca spun povesti oribile despre cum s-au purtat doamnele alea in varsta, care ar trebui sa fie respectabile, cu ele. Fete gravide care erau hamalite si trimise pe toate drumurile cu acte in mana doar pentru ca au avut tupeul sa faca un copil. Tot felul de lucruri mai mici sau mai mari care iti fac scarba si ti-e mila de ele. Sa faci contabilitate pe salariul minim mi se pare o absurditate. Contabilitatea nu e ceva usor, orice cifra gresita e un “ai belit-o” neoficial. Incepi sa te tarasti cat de umil poti la sefi sa-ti puna stampila si sa semneze greseala pentru ca tu sa o iei de la cap.

Voiam sa vorbesc despre master si am ajuns la cu totul altceva.

De ce nu o sa fac niciodata master?

  1. Masterul in Ploiesti este o hartie optionala pe care nu merita sa o ai. Traiesc intr-un oras industrial, majoritatea locurilor de munca sunt pentru necalificati sau oameni care muncesc o munca fizica. Munca intelectuala este luata in ras mai ales cand vorbim de o firma mixta in care oameni fara liceul terminat iau la misto studiile superioare.
  2. Am fost la o gramada de interviuri. Nicaieri nu m-a intrebat daca am luat licenta, cu cat am luat-o sau pe ce domeniu am dat-o, ce tema am avut. Esti angajat cu orice diploma ai avea pentru ca nu te angajeaza pentru studiile superioare pe care le ai, pentru nenorocita aia de hartie galbena. Te angajeaza pentru ce stii sa faci, mai ales la birou. Iti pun o gramada de intrebari si daca dai raspunsuri care sa le convina, care sa promita ceva, daca stii sa faci ceea ce zic ei, atunci ai postul. Totul este despre aparente. Atunci cand te angajeaza ai contract pentru ce pari ca ai stii sa faci. Ei isi asuma un risc, tu faci la fel. Dupa 3 luni aflati amandoi, tu si firma, daca va potriviti, daca atingi standardele cerute de ei si daca vei ramane astfel in firma pe perioada nedeterminata.
  3. Am fost la interviu pe o gramada de posturi: introducere date, asistent HR, asistent manager, asistent marketing, receptionera, contabil junior, asistent contabil, auditor junior, broker de asigurari, copywriter, analist date, analist sisteme de salarizare, agent de relatii cu clientii in firme cu profile diferite, agent front-office in banca, lucrator comercial, cate si mai cate de care nu imi amintesc acum. Am invatat de pe net si din fiecare interviu ce merge sa zici si ce nu. Nicaieri nu mi s-a spus ca este o cerinta obligatorie sau departajatoare diploma de master. Am obtinut postul la 7 locuri de munca de aici, la 4 nu am fost sa semnez contractul.  Am obtinut postul de analist sisteme de salarizare dupa interviu in limba franceza pe Skype si fata in fata + o proba de Excel – cunostintele mele mi-au oferit postul, nu ce am invatat la facultate despre impozit si active, pasive, cont curent in banca; post de agent de la relatii cu clientii la firma de telefonie pentru vrajeala buna ce am avut-o atunci cand mi-au zis o situatie si a trebuit sa inventez ceva sa conving sa cumpere ceva; post de agent back-office in firma de servicii de internet in tari francofone pentru testul de franceza luat; post de receptionera pentru limba engleza si lucrul pe calculator, iar pentru ce stiam sa fac; post de receptionera la multinationala pentru ce i-am zis ca as face in anumite situatii, ce invatasem sa fac la locul de munca in front-office, deci experienta, nu teoria; post de auditor junior pentru ce idei am avut si nivelul de engleza vorbita in cadrul celor 3 serii se interviuri; post de asistent marketing pentru nivelul scris de engleza si experienta de freelance. Nu mi-a suflat niciun absolvent de masterat postul. Am fost la nenumarate interviuri pentru a ma angaja in domeniul financiar contabil – am fost refuzata pentru ca nu aveam experienta in contabilitate primara, nu lucrasem cu acte, cu bani, etc. Am vazut ce inseamna contabilitate si este atat de obtuza ca nu vreau niciodata sa lucrez in asa ceva.
  4. Facultatea din Ploiesti nu mi-a oferit nimic, nicio oportunitate pe parcursul celor 3 ani de studiu. Nu am avut unde sa fac rost de experienta. Tot ce faceau colegele mele atunci era sa lucreze la impartit de fluturasi sau sampling in supermarket, iar cele mai norocoase au fost acceptate la Mc. Eu si colega mea, prietena mea cea mai buna nu am fost chemate nici macar la KFC sau Carrefour. Ne-am lasat CV-urile si sigur au ajuns direct in cos. De ce sa fac niste mastere insipide care nu fac decat sa reia materia din facultate? Am colege care au stat in camin inca 2 ani pentru a face un management de nu-stiu-ce care nu le-a ajutat la nimic. Am stat 3 ani pe bancile alea jegoase cu bani doar de covrigi in buzunar, nu as mai fi putut sa mai stau 2 ani acolo fara bani, fara sa-mi iau viata in propriile maini si sa ma intretin. Ai mei nu mi-ar fi putut plati masterul si nici nu aveam de gand sa muncesc pentru asta. Am fost la interviu cu studenti care facusera masterul la ASE. Diferenta era vizibila, aia invatasera ceva. Eu la UPG, intr-o institutie invechita nu am ce invata. Am stat 3 ani acolo scriind dupa dictare, antrenandu-ma sa scriu repede si urat in loc sa ne invete ceva util. Nu am invatat sa folosim un program de facturare, nici macar nu stiam cum arata unul sau o factura in general. In anul III a avut o materie de informatica, un fel de gestionare a bazelor de date. Profa ne zicea ceva pompos despre research si eu abia asteptam sa vad ce ne invata nou. Faceam freelance pe research si data entry si aveam nevoie de cunostinte noi sa imi eficientizez si maresc productivitatea in timpul dat. Am fost cea mai dezamagita cand am vazut ca nivelul era sub ce stiam deja. Am fost la proba la Luxoft parca, pe post de analist baze de date. Am avut o ora sa fac niste lucruri in Excel, se cerea nivel mediu spre avansat. Eu cu 10 pe linie la materiile de informatica, credeam ca o sa iau postul si totul o sa fie ok. Aveam 10 cerinte. Nu am stiut sa fac decat una jumate. De ce? Pentru ca nu dadusem proba pentru nivelul mediu de UPG, nota 7-8, ci de ASE. Cand a venit fata de la HR si m-a intrebat cum a fost i-am zis franc ca nu am facut mai nimic, “noi la UPG nu am invatat asa ceva.” Normal ca nu am mai fost sunata. Alti 50 lei dati pe drum aiurea.
  5. 2 ani de master. Programul este pus atat de aiurea ca nu exista program part time care sa te avantajeze. Daca iti cauti in oras part time, nu prea ai sanse sa gasesti. Nu traim intr-un oras modern. Oamenii au mentalitati invechite, part time inseamna deloc la ei. Ori vii pentru full time, ori stai acasa. Daca iti gasesti un part time in Parcul Industrial iti trebuie masina proprie sa ajungi la timp la facultate. Oricum ai da-o sansa la un part time este aproape de 0. Deci inca doi ani de 0 lei in buzunar. 2 ani pare putin acum. Ti se pare ca doi ani nemunciti inseamna nimic. Ia intreaba-i pe cei de 60 ani care sunt nevoiti sa mai munceasca 2 ani pentru a iesi la pensie pentru ca s-au dus tarziu la munca? Ce preferi: 2 ani munciti cand esti tanara si poti trage foarte mult sau 2 ani cand esti bolnava coapta si abia astepti sa scapi de munca? Altceva. La 22 ani sa iesi de pe bancile facultatii si sa iti cauti un job fara experienta sau chestii extracurriculare de pus in CV mai e cum mai e, o sa iti dea cineva o sansa, dar la 24 o sa fii luata grav la misto. Sansele de a-ti gasi un job, de a-ti place jobul, de a te acomoda, de a ramane acolo pentru mai mult de un an sunt mult mai mici la 24 pentru ca o sa iti fie foarte greu la primul job, apoi acomodarea la al doilea, gasirea drumului in viata la al treilea.
  6. 2 ani inseamna mult. Gandeste-te cata experienta si experiente poti sa acumulezi in doi ani. Ai putea sa muncesti sa ai bani de tot ce vrei tu si sa iti faci cursuri exact pentru postul pe care il vizezi: introducere date, engleza, franceza, consiliere in cariera chiar. Ai putea sa ai bani sa te relaxezi, sa iti faci vacante unde vrei, sa calatoresti. 2 ani de cursuri online, cursuri la Bucuresti, citit cate carti vrei, ateliere gratuite sau cu bani, tot felul de lucruri interesante pe care tu sa ti le alegi, nu sa-ti fie bagate pe gat. sa inveti ceea ce iti place, in ritmul tau, nu de frica unui examen. Decat sa fac 2 ani de cursuri cu teorie de acum 50 ani cel putin mai bine caut proiecte si colaborari in continuu, lucrez cu cat mai multi oameni, ma bag in tot felul de lucruri interesante care imi fac creierul sa faca bum, citesc, imi dezvolt engleza si franceza, fac pe ghidul orasului, scriu, traduc, fac cursuri online, ma bag la webinarii si tot felul de lucruri moderne, realizate de oameni moderni care stiu ca era digitala este aici si acum, si o sa ma duc la cursul ala de copywriting din Bucuresti la care ma gandesc de mult timp.

Profesorii astia nu au nici cea mai mica idee despre ce se intampla pe piata muncii, nu au cum sa iti dea cele mai bune sfaturi. Ei se gandesc doar cum sa atraga studentii in UPG sa le ia banii. Daca nu ar mai veni nimeni aici ei si-ar pierde locul de munca. E clar! Lumea se invarte din cauza banilor si ei stiu asta. Stau aici pentru ca in domeniul privat e mult mai mult stres, totul se bazeaza pe productivitate si feedback. Nici nu ar face fata la varsta lor.

Noi inceputuri

E greu. Greu sa muncesti, sa dai bani, sa iei bani, sa iubesti, sa uiti, sa te certi, sa te impaci, sa faci dragoste, sa dormi, sa inchizi ochii, sa o iei de la cap. E greu sa asculti muzica, sa mergi cand ai febra, sa o iei de la cap cand esti praf, sa ajungi sa scrii dupa ce ai fost dezamagit maxim.

Lucrurile rele care ti s-au intamplat te invata multe, dar uneori ai vrea sa nu mai suferi. Sa taci si mai mult, sa se adanceasca tacerea in tine, sa nu mai simti nimic. Ca dupa o pastila de ecstasy, tu nu mai simti nimic, el iti cauta disperat pulsul cu broboane de transpiratie pe frunte. Tu razi cand il gaseste. Ti-e prea lene sa te misti. Gandurile iti zboara pur si simplu din cap, ii zici ca plutesti, sa te ia in brate si ca il iubesti. Il iubesti putin. Il intrebi de fapt. El raspunde ca stie. Al dracu idiot. Ce stie el?

E greu. Viata e greu, asa zice Delia si juma’ de tara dupa ea.

Iubirea e lupta grea. Chirila stia ce stia. Faza e ca nu e lupta cu celalalt, e lupta cu tine: sa ierti, sa taci, sa fii mai bun, sa accepti, sa induri, sa o iei de la cap, sa schimbi, sa il schimbi, sa-l accepti, sa il iubesti in orice moment. Sa nu-i dai cu ceva in cap cand te infurie si tu te infurii usor.

Ai 25 ani, cateva mai multe experiente nasoale si totul s-a schimbat. NU ai incredere in oameni. Ai inceput sa faci teatru cu oamenii falsi. Sa ii minti. Nu te minti pe tine. Te incurajezi pentru ca intr-o zi nu o sa o mai faca nimeni. Scrii cu un frenetism cu care infometatii isi infig dintii in paine.

Ti-e dor. Poate ti-e dor de tine, de ce erai. Ai vrea inocenta aia, dar nu. e prea tarziu. Unele lucruri nu se mai schimba. Esti ceea ce esti. Te-ai analizat atat de mult ca ai aflat cine dracu esti, da, acum injuri. Oamenii au dreptul sa injure, chiar si pe ei insisi. Ajungand la alt nivel, un nivel mult mai inalt de intelegere a vietii si a umanitatii in general, nu ai mai scris ca te-ai temut. De cine? De alti oameni. De oameni care nu inteleg nimic, nu au fost cu tine nicaieri, nu au simtit nimic, dar judeca aspru. Ti-ar taia capul pe esafod. Doar sa scape de gura ta, de parerea ta. Oamenilor le e frica.

Videoclipul asta ma face sa ma gandesc la tine. Te tot vad in autobuz in baieti de liceu, mult mai mici decat tine. Te asemui cu multi si mi-e drag sa te privesc. Nu mai stiu cum erai, dar banuiesc. As vrea sa vorbesti cu mine acum. Banuiesc ca ai fi mandru de ceea ce sunt. Am mai face-o odata sa ne amintim cum eram impreuna si am pleca fiecare pe drumul lui.

A trecut atata timp. Nu mai sunt ce eram, nici macar cea de acum 7 luni. Un alt job mi-a dat aripi si zbor din ce in ce mai sus. Este extraordinar tot ce se intampla, toti oamenii minunati pe care i-am intalnit, tot ce ma invata in fiecare zi. In fiecare zi imi largesc orizonturile. Este extraordinar si multumesc cuiva de sus ca ma iubeste, ca ma ajuta. Indiferent de cate ori am fugit de El, L-am hulit, mi-a adus oameni in viata care sa-mi arate drumul, sa imi schimbe mentalitatea proasta ce o aveam.

Am multe de zis care nu imi vin acum. Mi-e prea somn, prea multa oboseala s-a acumulat de atatea luni de munca in continuu. Zi si noapte, eu si laptopul. Un blond frumos imi doarme pe mana amortita si eu stau cu laptopul in pat. Il sar usor si ies, ma duc in bucatarie cu laptopul, mouse-ul, agenda si un incarcator. Orele trec si ma doare capul, simt ca o sa adorm. Vin inapoi. Ma preling in pat. El nici nu stie ca am lipsit. Am mai terminat un proiect. Mai am o gramada de facut.

Inca mai am. Cand nu mai am ma panichez si caut altele noi. Imi incurc singura viata si imi place.

 

Perspective religioase si sociale din vechime asupra inelelor de nunta

Verighetelor li se atribuie o serie de caracteristici, atat din perspectiva religioasa, cat si din punctul de vedere al societatii. Nu este un lucru nestiut faptul ca in trecut casatoriile nu se faceau doar din dragoste, ci puteau fi si alte motive la mijloc, ele fiind in unele cazuri echivalentul unor contracte intre cei doi parteneri, mai degraba decat o uniune nascuta din sentimente de iubire.

Astazi, oricine poate purta orice inel doreste, insa in vremurile vechi, antice, exista restrictii in aceasta privinta.  Peisajul Romei antice era intesat de senatori, calareti si comandanti care purtau inele ca accesorii care simbolizau autoritatea. Clasa de jos, plebea, purta in schimb inele de fier, ca un semn al robiei. Pe timpul imparatului Iustinian (527 – 565 d.e.n.), inelul indica pozitia sociala a cetatenilor din urbe. Asadar, oamenii liberi puteau sa poarte un inel de aur, cei dezrobiti unul de argint, in vreme ce slavii aveau acel inel de fier de care am pomenit. Numeroase popoare asiatice pastreaza inca acest ultim tip de inel, iar in unele parti ale Orientului, femeie practica obiceiul de a purta inel in nas, ceea ce de fapt simbolizeaza o dovada a supunerii fata de barbat, nefiind cum ar putea crede occidentalii, doar o podoaba.

Daca urmeaza sa va casatoriti, alegerea perechii de inele de nunta este unul dintre lucrurile cu care nu trebuie sa va grabiti. La urma urmei, ar fi pacat sa alegeti niste benzi de cununie care nu se potrivesc culorii pielii sau care nu se pliaza personalitatii si gusturilor dumneavoastra. Atcom va ofera o gama diversificata de verighete de lux din aur galben, roz sau alb ce permit personalizarea la comanda.

Sfanta Scriptura vorbeste despre inele in mai multe ipostaze: ca daruri oferite Domnului („am adus prinos Domnului lanturi, bratari, inele, cercei si salbe”), drept accesoriu feminin („s-a incalţtt cu sandale, si-a pus colierele, bratarile, inelele, cerceii si toate podoabele ei”) ori ca obiecte ce pastreaza un inteles simbolic, un semn al puterii si al autoritatii. Si in perioadele crestine de inceput, inelul era des intalnit mai ales printre obiceiurile practicate de catre idololatrii de la acea vreme, insa nu ca o manifestare pentru slavirea idolilor. De exemplu, Clement Alexandrinul noteaza in scrierile sale ca inelul servea ca pecete. Barbatul oferea femeii la casatorie un inel de aur tot in chip de pecete, ceea ce simboliza „ca ele (femeile) sunt pazitoarele casei”.

Povestirile medievale ne dezvaluie si alte obiceiuri, ca de pilda trimiterea de catre fata a unui inel pentru iubit. Aretuza ii ofera lui Erotokritos un astfel de inel, ca simbol al jumatatii pentru restul vietii.

In concluzie, inelul reprezinta un simbol al stapanirii, al supunerii, dar, de asemenea, este si o pecete a recunoasterii, semnul legaturi nuptiale si al logodnei.

 

De ce ne atrage argintiul?

Nuanta argintie a devenit un must have atat in moda pentru femei cat si pentru barbati.

Fie ca este obiect vestimentar ,accesoriu sau incaltaminte in nuanta argintie, cu siguranta va atrage atentia asupra purtatorului.

La mare cautare este acum incaltamintea sport pentru femei si nu ar trebui sa lipseasca din pantofarul sau dressingul niciunei femei.

Trusardi Jeans vine cu o propunere in ceea ce priveste combinatia intre pantofii sport si nuanta argintie.Confortabili, practici si in tendinte, cu un design care fluctueaza intre stilul minimalist si cel excentric, acesti pantofi sunt recomandarea designerului pentru femeile moderne.

Realizati cu linii simple, cu aplicatii stilizate, pantofii sport argintii pot fi purtati chiar si la o tinuta casual la birou.Marile multinationale si-au dat acceptul angajatilor de a purta la locul d emunca tinute casual formate din pantaloni office si pantofi sport.In acest nou context putem asorta pantofii argintii cu una din culorile: alb, rosu,violet, indigo si nuante neutre.De evitat tinutele cu imprimeuri in culori indraznete sau printuri.Potriveste-ti geanta cu tinuta si evit sa porti o poseta argintie la pantofi argintii.

Trussardi este un brand italian, o casa de moda din Italia, infiintata in anul 1911.A inceput in prima faza sa produca manusi din piele, urmand ca pana in anul 1980 sa produca  imbracaminte si incaltamint pe lange produsele pe care deja le lansase pe piata, si anume, parfumuri si jeansi.In anii 1990 casa Trussardi ajunsese deja pe piata din Italia si Japonia unde era foarte apreciata.

Colectiile cunoscute ale casei Trussardi sunt  Trussardi, Tru Trussardi si Trussardi Jeans.Fiecare dintre aceste linii le gasim in magazine individuale de brand, niciodata amestecate .Stilurile adoptate sunt stilul clasic sautraditional, stilul adolescentin si stilul casual.

 

 

 

 

 

 

Recover

In fiecare zi imi spun ca azi o sa scriu. Ma mint. Ma mint prea des si nici nu ma mai deranjeaza. Ma mint ca anul viitor ma va prinde in alta parte, facand altceva, fiind fericita, stiind ca mi-am gasit locul.

Am iubire si totusi, nu am totul. Imi doresc mult mai mult. Imi doresc sa ma trezesc in fiecare zi crezand ca am tot ce-mi trebuie, ca am ajuns unde trebuia. Se zice sa nu regreti, ba regret si regret multe: nu trebuia niciodata sa ma intorc din B city, nu trebuia sa renunt la visele mele, nu trebuia sa fac facultatea asta, nu trebuia sa o fac aici, trebuia sa ma zbat sa ajung in miezul miezului. Acum e greu sa mai ajung acolo. Iubirea m-a prostit, ma face slaba, nu mai vreau sa fiu in trenul ala nenorocit in fiecare zi si am de pierdut. Ocazii trec pe langa mine. Ma simt blocata aici, in acest job care nu-mi mai place desi imi plac clientii, ador conversatiile mele cu rusul care rupe engleza si care ma invata rusa, am clientii mei favoriti, abia astept sa revina sa mai aflu ceva de tara lor, de cum se invart lucrurile in general.

Ma intreb ce dracu s-a intamplat cu noi de vrem toti sa plecam. Vine Craciunul. Magia e pe drum. Ce ne-a apucat pe toti de nu mai avem putere sa mai induram un pic? In general e bine, avem ce manca si un acoperis deasupra capului. Statisticile ne mint. In fiecare zi oamenii isi schimba jobul, altii parasesc si tara pentru taramuri mai mohorate, mai ploioase, dar unde banul le da iluzia ca, chiar traiesc si ca AU. Azi cel mai important verb e “a avea”. E real. Eta pravda pentru ca si eu vreau sa am atatea. As fi vrut sa traiesc in alta parte, sa am mai multe sanse, sa stiu mai multe, sa pot face mai multe, sa ma simt mai bine cu mine insumi. Sa stiu ca nu am invatat degeaba atatia ani, ca nu am facut foamea in facultate degeaba. Doamne, ce m-am mai chinuit sa o fac, sa-mi iau nenorocita aia de licenta cu o profa care parea ca nu-i pasa si ca ne lasa de izbeliste. 9.50 licenta in informatica, pare un mizilic acum. As putea sa ma sterg undeva cu ea. In locul de unde vin diplomele mele inseamna mult, pe cand jobul meu este privit ca o munca de “stat degeaba”. Habar nu au cata hartogarie am de facut zilnic si cat de mult trebuie sa invat sa inteleg ce zic turcii, rusii si italienii si sa-i ajut cum trebuie. Cat stres implica zilnic munca, cu oamenii, mai ales cu strainii care au mereu ceva de comentat. Ce ma sperii cand apare vreunul langa mine cand abia motai si zice “good morning sau sorry” si sar in sus ca arsa fara sa vad pe unde merg, cu mana pe perete cobor si imi bag capul in calculator sau in foi incercand sa-i fac corect factura. Ma bag inapoi ca un varcolac, ma tarasc. Mi-e frig si mai am 2 ore, tre’ sa fiu up, machiata si zambitoare. Sa incerc sa nu injur cand imi zic toti maimutoii “good morning, dobre utro, buon giorno, bonjour, gunayden” de parca noaptea mea a fost in vreun pat pufos, matrimonial ca al lor si nu imi curge nasul de la frig. Sa ma prefac ca lucrez pe salarii in euro ca al lor si ca totusi ei sunt stapanii si eu sclava obligata sa-i tratez super frumos de parca as fi si prea deschisa de obicei. Totusi, m-am schimbat enorm. Vorbesc mult mai mult si sunt mult mai amuzanta. Invat din mers cuvinte si expresii noi, rusul asta nebun de 40 ani ma invata rusa, eu il invat engleza si romana. Al dracu, pronunta perfect “buna ziua, la revedere, buna dimineata”. Ii pacaleste pe ceilalti clienti ca e roman, s-a imprietenit cu un turc, zice ca-s cei mai buni prieteni, dar intelege doar vreo 3 cuvinte din ce zice ala. Cica turcu e om bun, i-am zis “ce om e daca tu nici nu intelegi ce zice, el nu vorbeste o slova rusa?” A zis ca il intelege cat de cat si ca e indeajuns.

Ieri a fost o faza tare. Vine unu la vreo 11. Scoate pasaportul, eu il intreb de unde vine si el cica: Din Rusia”. Eu ii zic, “ma refeream la companie, firma, BAT nu-i asa?” “Da,da”. Ok. Coboara rusii mei favoriti si il iau pe asta in brate, il pupa, dau mana cu el. Zici ca era Praslea cel voinic si abia il regasisera. Ala incepe sa se planga de faptul ca nimeni din aeroport nu vorbeste rusa, nici taximetristi, nimic. Maimutoiul de rus cu care am facut Pastele si care e cam nesimtit el, ii zice “Aici nu o sa ai nicio problema!” Se uita la celalalt rus, mai drug si zice in cor cu mainile spre mine ” Scaji on”, sa-i zic odata. “Ia gavarit po ruski!” Asta buimac incepe sa aplaude de bucurie, zici ca ii dadusem vreo ciocolata si ii zic “Shhhh, eta balshoi secret. Ne scaji nicivo”. Era o veselie pe el de parca gasise comoara lui Vlad Tepes. Momentele astea mici in care oamenii se bucura ca le inveti limba si balmasesti 3-5-10 cuvinte sunt cele mai tari. Sunt momentele care iti zic de fiecare data in cap cand zici ca pleci. Aseara imi arata Paganini pe telefon. In vreo 45 minute am avut timp sa-mi explice si de ce astia nu folosesc verbul “a fi” in propozitii. Am inteles sa nu mai compar gramatica engleza cu rusa ca nu e acelasi lucru. El, nativ, zice ca e o gramatica ce se studiaza la ei in peste 10 ani, deci eu mai am cale lunga. El nu stiu cum sa aseze cuvintele in engleza, eu nu stiu cum sa conjug verbele in rusa. Plus ca mi-a luat o gramada de timp sa-i explic ce inseamna “verb”.

Toate in toate, fac Craciunul cu rusii. O sa impodobim bradul pe sunet de Fuego. glumesc. Craciunul lor e pe 7 ianuarie, de ziua mea si o sa-o faca acasa. Mama Rusia are multe de demonstrat. Nu sunt nici asa betivi, nici atat de prosti pe cat Youtube-ul ne-a pacalit sa credem. Imagineaza-ti ca un om de 40 ani, dublul varstei mele, a stat vreo ora cu mine sa-mi explice alfabetul. Eu scriam pe un post-it, el desena pe altul si imi explica exact, cu exemple, cum se pronunta. Totul pe gratis. Schimb de experienta, de cunostinte, schimb de informatii teoretice. Unde pe pamantul asta as mai putea eu sa fac asta la munca? Sunt fascinata. Cazam altul si asta se imprieteneste cu toti clientii. E cel mai deschis om pe care l-am vazut vreodata aici. Cel mai relaxat, cel mai amuzant. Imagineaza-ti ca in prima zi cand i-am cazat abia stiam sa-i salut si sa le cer pasapoartele. In fiecare zi am mai invatat ceva si la inceput juca un fel de mima sa ma faca sa inteleg ce vrea sa zica. Daca se uita cineva pe camere ar fi zis ca ma joc cu clientul.

Incerc sa ma schimb, sa-mi schimb viata. Incerc sa fac altceva, dar totusi acelasi lucru. Incerc sa nu vorbesc cu nimeni si totusi vorbesc prea mult uneori. Traim in Game of thrones, nu stii in cine sa te increzi. Stand singura intr-un turn iti dai seama ca nu poti si pana la urma nici nu vrei sa traiesti singura toata viata.

L-am visat pe el. Se ingrasase, dar tot el era. I-am zis ca nu-l mai recunosc. Era la fel de inalt. Poate ca iar cere sa scriu despre el. De ce-as mai scrie despre el cand nu sunt in stare sa ma adun sa scriu despre mine? Ii multumesc etern pentru cunostintele transmise, mi-a schimbat viata. M-a facut mai desteapta, mai infipta, mai buna in multe privinte, dar nu o sa-i asum toate creditele pentru ca pana la urma doar EU sunt cea care s-a ridicat. Mai ales ca nu a avut rabdare cu mine sa vada ce o sa devin. A crezut ca-s 0 barat si ca nu o sa ma schimb. Obijnuiam sa zic ca am sta cu el la o cafea peste ani sa-i zic ce am mai facut, sa ma laud. Acum, adevarul este ca nu mai am nevoie de nicio conversatie, de nicio cafea bauta la misto. Nu am nevoie de validarea lui. M-a validat atatia doar afland 2 chestii despre mine. Nu am nevoie de EL sa ma cred intreaga, desteapta sau cu perspective.

Inima ta ce face?

Credite online pentru linistea zilei de maine

Ai nevoie de bani? Grija zilei de maine te tine treaz noptile? Nu ai la cine sa apelezi? Procedeele lungi si complicate ale bancilor te sperie? Ai auzit pana acum de conceptul de credite online? Daca inca nu ai auzit, credem ca este timpul sa iti faci temele! S-ar putea ca o simpla cautare a sintagmei “credite online” sa iti rezolve toate problemele.

Nu te mai ingrijora legat de partea financiara! Noi suntem aici pentru a te ajuta. Suntem o institutie nebancara care iti poate rezolva orice problema in mai putin de 2 timpi si 3 miscari: spune-ne ce iti doresti si in maxim 60 minute vei avea raspuns la cererea ta. Nu ai nevoie de un dosar de documente care sa ateste statutul pe piata muncii. Iei creditul simplu, doar cu buletinul. Nu trebuie sa te deplasezi la sediul bancii, nici sa stai la cozi interminabile pentru a depune dosarul si a explica unui consultant financiar pentru ce ai dori un credit. Noi suntem online 24 ore din 24. Tot ce trebuie sa faci este sa aplici online si sa astepti cuminte raspunsul. Promitem sa iti analizam cererea in cel mai scurt timp. Daca nu ai incredere in mediul online, poti aplica si offline in oricare dintre cele 50 de birouri din toata tara. Este alegerea ta!

Daca ai nevoie de un mic imprumut pana la salariu te ajutam cu placere! Daca ai nevoie de un credit mai mare pe un termen mai lung cu rate mici, tot noi sunte

De-as fi stiut

Unde-am disparut cu totii? Unde-s copiii de alta data?

Unde-s oamenii buni care se ajutau intre ei odata?

Acum daca te ajuta vreun vecin sa torni betoane zici ca a coborat Dumnezu pe pamant si te simti dator o viata intreaga.

Strangi ura in tine ca doar asta te face sa te simti puternic. Nu mai asculti melodii siropoase ca te fac slab si nu mai plangi de fata cu nimeni. Plangi doar cand nu te vede nimeni. Uneori crezi ca ai devenit barbat.

Nu stii cine esti, stii doar ca o etapa se termina si nu stii unde sa te duci inainte. Esti la rascruce si desi nu credeai, te doare ca se termina. Ai o gramada de hartii care demontreaza ce stii, pe unde ai fost, dar in fata unor orbi si prosti nu valorezi nimic. Cauti pamantul promis si jobul de vis. Daca erai mai bogata erai in Bucuresti. Daca erai mai desteapta erai programatoare, dar cine sa invete programare cand nu aveai bani de meditatii la matematica? Cand pe masa mama nu are ce pune in afara de cartofi si paine, la invatat in plus sa-ti stea gandul? Cand abonamentele pe transport sunt din ce in ce mai scumpe, cand nu iti gasesti incaltaminte ieftina, cand nu ai bani sa te duci la o ecografie, cand tata muncea pana in noapte prin straini, jegosi, romani imputiti, cand mama cheama salvarea in fiecare saptamana si nimeni nu stie ce sa-i faca, cand nu ai niciun sprijin din partea cuiva outsider, la programare iti statea tie gandul? Cand nu-ti permiteai o dorinta, vreun deliciu, cand nu aveai 10 lei sa te pensezi la salon, epilat sa visezi? Te ridici din noroi in fiecare zi si intr-un final alergi prin saloane sa te faci frumoasa.

Sa te faci profa de franceza cand sunteti deja indeajuns de saraci si fara viitorul asta al tau? Daca eram mai tupeista ramaneam analist in Bucuresti. Daca eram mai fara limite, scrupule, etc faceam videochat si te salutam din mers dintr-un BMW negru inainte sa ies din tara cu directia Norvegia.

Daca erai mai proasta si mai oportunista te culcai cu un idiot batran si iti permiteai tot ce nu-ti permiti inca, azi. Daca nu ai fi avut orgoliu erai vanzatoare intr-un magazin pe acelasi salariu pe care il iei azi cu draci de aici. Daca faceai facultate in Bucuresti erai economist intr-o companie de top, imbracata intr-o fusta scurta de piele si tocuri cat e iarna de lunga. Veneai acasa facand navetistii sa lesine cand te ridicai de pe scaun. Daca aveai mai multi bani faceai masterul ala in Danemarca si iti permiteai sa-ti deschizi propria afacere, deveneai coach motivational si la final de viata erai al dracu de fericita cu ce facusei si pe cati oameni si copii ai fi reusit sa-i ajuti sa-si schimbe viata.

Daca, daca…

prea multe supozitii.

Nu te poti baza decat pe tine, impingi pe altii de la spate si hai sa faceti ceva impreuna ca viata trece si iadul e aici. Nu exista viata de dupa pentru ca viata asta nu e un dar, e un lung prilej pentru durere. Cand seara, pe perna ta nu poti dormi ca-ti doresti prea multe si ai un psihic, un trup prea slab si te oftici. Te lupti cu tine zi de zi. E usor sa-i ajuti pe altii, sa le dai sfaturi, sa-i tii de mana cand au nevoie. E greu sa te ajuti pe tine. Fara Dumnezeu in lume, nu ai lumina in cale. Oameni buni exista, sunt trimsi direct de sus in viata ta si ti s-a aratat de multe ori ca te iubeste cineva, dar nu destul cat sa crezi ca esti binecuvantata. Cel mult, poti sa spui ca esti norocoasa. Uneori chiar ti-a picat pleasca in cap, dar alteori ai suferit pentru tot ce ti-ai facut. E greu sa te ridici din nimic si el, un alt El decat cel ales, ti-a zis ca tu o sa faci ceva cu viata ta, ca esti motivata sa faci, ca pleci de jos, ca pleci de sub nivelul marii. Nu te plangi, dar niciodata nu o sa uiti ce copilarie saracacioasa ai avut. E trauma ta personala si motorul care te propulseaza in fiecare zi mai departe. Asta pe langa ura catre atatia oameni de rahat care stiu doar sa iti puna piedici.

Maine o noua zi. Alt interviu, alta camasa calcata. Trebuie sa plec de aici. Cat mai repede. Pana nu innebunesc. pana nu pic in depresie. Pana nu ma autodistrug neputand sa refulez pe toate analfabetele.

am avut atatea vise. Atatea asteptari de copil de la o curva de viata. Nu exista soarta, exista doar nesansa. Nu exista doar oportunitati, exista doar omul potrivit la locul potrivit. Exista copii amarati care nu au bani de telefoane si mancare, care viseaza la tableta sau laptop. Copii care joaca fotbal sa scape de saracie. Copii care canta sa isi faca o casa in viitor. Copii care pleaca in capitala sa stranga randurile in camine jegoase, pe banci jegoase, sa-si rupa pantalonii in fund 3 ani pe bancile facultatii, ca sa ce? Ca sa-si bata joc un ospatar si o femeie de serviciu de ei.

Exista profi universitari care vorbesc de meserii care au disparut: cizmar, olar, sudor. Fi-r-ai al dracu, tata ma tine in facultate dintr-un salariu mizer de sudor! Nu poti sa zici asta si taci ingitand in sec in injuraturi cat mai variate. Poti sa dai speranta unei femei de 40 ani. Eu incepeam facultatea, ea se angaja sa lucreze ore in sir in conditii de sclav fara chiloti pe el, o vedeam doar de Craciun si de Paste. Din prima si-a facut camera, si-a luat materiale ca intr-o familie in care tu esti baza, o stie toata lumea, esti totul, tre’ sa fii si barbat daca trebuie! Nevrand sa-i calci pe urme, esti democrata: facem totul impreuna, gandim la unison si de la o vreme sunt si esti cel mai bun lucru care mi s-a intamplat.

Pregateste-te sa urasti lumea pentru a putea sa-ti creezi castelul in care sa-ti iubesti apropiatii. Alunga procrstinarea si fa-ti timp sa inveti. Niciodata nu te opri! Nu te ajuta nici dracu daca nu te ajuti tu. E o lume de rahat, rahat, rahat. Pregateste-te sufleteste sa schimbi lumea in fiecare zi. 50 bani dati unei liceene intr-o gara sa intorc inzecit in prima zi de munca. E destinul sau e Dumnezeul saracilor?

De-as fi stiut ce ma asteapta ca adult nu as mai fi crescut!

Sa faci un copil, sa-l aduci in lumea asta! Trebuie sa fii nebun! Ea trebuie sa fie o eroina!

Iubirea

Iubirea ar trebui sa nu te incatuseze niciodata. Ar trebui sa iti dea aripi. Esti prost sa crezi ca vei zbura vreodata din mocirla. Noroiul te strange de gat afundandu-te si tu taci, ca doar asta stii sa faci foarte bine. Esti prost in multe variante, din multe unghiuri si in multe situatii. Sunt prea obosita de viata sa iti mai explic de ce. Te las sa-ti dai seama singur.

Plangeam in usa cand m-ai lasat sa plec. Ti-am zis ca nu o sa mai gasesc altul ca tine. Am avut dreptate.

Plansesem si ma durea sufletul in mii de locuri. Ti-am zis ca o sa-mi fie dor…de discutiile noastre si in mare parte asa a fost. Nu mi-am mai dorit pe cineva ca tine. Nu m-am mai gandit la tine de ceva timp, vreo 5 luni, dar imi apari in cap cand imi dau seama ca nu vreau pe cineva sa aratae ca tine, sa se poarte ca tine, ci sa ma faca sa ma simt cum ma faceai tu. Am nevoie de cineva matur, cineva cu experienta de viata. As fi vrut sa am niste discutii cu tine acum cand stiu atatea si vreau atatea, nu cand eram o mucoasa cu vise de iubire si floricele roz. Mi-ai zis ca tu nu oferi asa ceva si am acceptat ce imi dadeai stiind ca orice de la tine e mai bun decat “totul” altcuiva. Mi-e dor de necunoscut, de mirosul de Bucuresti, de visele tale si de misterul tau, mi-e dor sa ma chinui sa descopar ceva, mi-e dor sa ma faci sa ma simt femeie, dorita, apreciata si indrumata. Cel mai dor mi-e de indrumarea ta, de faptul ca ma sfatuiai mereu. M-am saturat sa cresc copii, sa ii ajut la orice pas. Pe mine cine  ma ajuta? Pe mine cine ma ridica? As vrea pe cineva ca tine, sa facem bani impreuna. I want to build a fuckng empire with you! Daca m-as aseza la masa la London si te-ai aseza in fata mea probabil ca ti-as zice: Nu te vreau inapoi, vreau doar o discutie cu tine!

As vrea sa iti arat cat de sus am ajuns fata de unde eram. Cate idei am si cate vreau sa fac. As fi vrut unul de vreo 27 sau chiar 29 de ani sa am ce vorbi cu el. Am mai vazut un idiot ieri. Obijnuiam sa ma vad cu el acum ceva timp. Nici nu mai stiu cand, nici cum il cheama. E irelevant oricum la fel ca toti ceilalti cu care am rupt legatura. Cu fata aia de sfinx nemultumit de viata si visator. Iti venea sa ii tragi un pumn si sa il saruti cu foc. Doar el ma saruta asemanator cu tine. Ma facea sa tremur sub atingerea buricelor degetelor lui. Futu-l in gura de idiot.

Iubirea ar trebui sa iti dea aripi, sa te faca sa te simti nemuritor. Nu sa inceapa sa te streseze, sa te urmareasca, sa iti ceara socoteala, nu sa te minta, nu sa te innebuneasca. Iubirea nu se smiorcaie. I-am zis intr-o cearta: Nu mai fi pizda! Fii barbat si ataca! Voiam sa adaug si “in mortii ma-tii”, dar am zis ca l-am socat destul. M-am saturat de milogeala, de autoinvinuire. Fii barbat si da-mi una din vorbe sa te tin minte! As fi vrut sa construiesc ceva cu unul care e cu doi pasi inaintea mea, nu cu doi pasi in urma. Mi-as aminti mereu ca inainte sa ma bucur de stralucirea succesului ar trebui sa ma intorc sa te trag si pe tine sus din rapa sa vezi ce vad si eu. E penibil si m-am saturat. Imi iau zborul. Plec. Daca ajung iar in Bucuresti nu ma mai plang ca o femeie si fac treaba, atac ca un barbat!

In relatia asta m-am saturat sa fiu eu barbatul!

Nu vreau sa mai conduc nimic. Vreau sa ma indrumi ce sa fac. Tot. PAna si in pat sa-mi zici cum sa stau. Sa stiu ca ai habar ce faci si ca e bine. Sexul si banii fac lumea sa se invarta. O sa revin cu un articol despre asta mai tarziu. E tarziu si am treaba.