Recover

In fiecare zi imi spun ca azi o sa scriu. Ma mint. Ma mint prea des si nici nu ma mai deranjeaza. Ma mint ca anul viitor ma va prinde in alta parte, facand altceva, fiind fericita, stiind ca mi-am gasit locul.

Am iubire si totusi, nu am totul. Imi doresc mult mai mult. Imi doresc sa ma trezesc in fiecare zi crezand ca am tot ce-mi trebuie, ca am ajuns unde trebuia. Se zice sa nu regreti, ba regret si regret multe: nu trebuia niciodata sa ma intorc din B city, nu trebuia sa renunt la visele mele, nu trebuia sa fac facultatea asta, nu trebuia sa o fac aici, trebuia sa ma zbat sa ajung in miezul miezului. Acum e greu sa mai ajung acolo. Iubirea m-a prostit, ma face slaba, nu mai vreau sa fiu in trenul ala nenorocit in fiecare zi si am de pierdut. Ocazii trec pe langa mine. Ma simt blocata aici, in acest job care nu-mi mai place desi imi plac clientii, ador conversatiile mele cu rusul care rupe engleza si care ma invata rusa, am clientii mei favoriti, abia astept sa revina sa mai aflu ceva de tara lor, de cum se invart lucrurile in general.

Ma intreb ce dracu s-a intamplat cu noi de vrem toti sa plecam. Vine Craciunul. Magia e pe drum. Ce ne-a apucat pe toti de nu mai avem putere sa mai induram un pic? In general e bine, avem ce manca si un acoperis deasupra capului. Statisticile ne mint. In fiecare zi oamenii isi schimba jobul, altii parasesc si tara pentru taramuri mai mohorate, mai ploioase, dar unde banul le da iluzia ca, chiar traiesc si ca AU. Azi cel mai important verb e “a avea”. E real. Eta pravda pentru ca si eu vreau sa am atatea. As fi vrut sa traiesc in alta parte, sa am mai multe sanse, sa stiu mai multe, sa pot face mai multe, sa ma simt mai bine cu mine insumi. Sa stiu ca nu am invatat degeaba atatia ani, ca nu am facut foamea in facultate degeaba. Doamne, ce m-am mai chinuit sa o fac, sa-mi iau nenorocita aia de licenta cu o profa care parea ca nu-i pasa si ca ne lasa de izbeliste. 9.50 licenta in informatica, pare un mizilic acum. As putea sa ma sterg undeva cu ea. In locul de unde vin diplomele mele inseamna mult, pe cand jobul meu este privit ca o munca de “stat degeaba”. Habar nu au cata hartogarie am de facut zilnic si cat de mult trebuie sa invat sa inteleg ce zic turcii, rusii si italienii si sa-i ajut cum trebuie. Cat stres implica zilnic munca, cu oamenii, mai ales cu strainii care au mereu ceva de comentat. Ce ma sperii cand apare vreunul langa mine cand abia motai si zice “good morning sau sorry” si sar in sus ca arsa fara sa vad pe unde merg, cu mana pe perete cobor si imi bag capul in calculator sau in foi incercand sa-i fac corect factura. Ma bag inapoi ca un varcolac, ma tarasc. Mi-e frig si mai am 2 ore, tre’ sa fiu up, machiata si zambitoare. Sa incerc sa nu injur cand imi zic toti maimutoii “good morning, dobre utro, buon giorno, bonjour, gunayden” de parca noaptea mea a fost in vreun pat pufos, matrimonial ca al lor si nu imi curge nasul de la frig. Sa ma prefac ca lucrez pe salarii in euro ca al lor si ca totusi ei sunt stapanii si eu sclava obligata sa-i tratez super frumos de parca as fi si prea deschisa de obicei. Totusi, m-am schimbat enorm. Vorbesc mult mai mult si sunt mult mai amuzanta. Invat din mers cuvinte si expresii noi, rusul asta nebun de 40 ani ma invata rusa, eu il invat engleza si romana. Al dracu, pronunta perfect “buna ziua, la revedere, buna dimineata”. Ii pacaleste pe ceilalti clienti ca e roman, s-a imprietenit cu un turc, zice ca-s cei mai buni prieteni, dar intelege doar vreo 3 cuvinte din ce zice ala. Cica turcu e om bun, i-am zis “ce om e daca tu nici nu intelegi ce zice, el nu vorbeste o slova rusa?” A zis ca il intelege cat de cat si ca e indeajuns.

Ieri a fost o faza tare. Vine unu la vreo 11. Scoate pasaportul, eu il intreb de unde vine si el cica: Din Rusia”. Eu ii zic, “ma refeream la companie, firma, BAT nu-i asa?” “Da,da”. Ok. Coboara rusii mei favoriti si il iau pe asta in brate, il pupa, dau mana cu el. Zici ca era Praslea cel voinic si abia il regasisera. Ala incepe sa se planga de faptul ca nimeni din aeroport nu vorbeste rusa, nici taximetristi, nimic. Maimutoiul de rus cu care am facut Pastele si care e cam nesimtit el, ii zice “Aici nu o sa ai nicio problema!” Se uita la celalalt rus, mai drug si zice in cor cu mainile spre mine ” Scaji on”, sa-i zic odata. “Ia gavarit po ruski!” Asta buimac incepe sa aplaude de bucurie, zici ca ii dadusem vreo ciocolata si ii zic “Shhhh, eta balshoi secret. Ne scaji nicivo”. Era o veselie pe el de parca gasise comoara lui Vlad Tepes. Momentele astea mici in care oamenii se bucura ca le inveti limba si balmasesti 3-5-10 cuvinte sunt cele mai tari. Sunt momentele care iti zic de fiecare data in cap cand zici ca pleci. Aseara imi arata Paganini pe telefon. In vreo 45 minute am avut timp sa-mi explice si de ce astia nu folosesc verbul “a fi” in propozitii. Am inteles sa nu mai compar gramatica engleza cu rusa ca nu e acelasi lucru. El, nativ, zice ca e o gramatica ce se studiaza la ei in peste 10 ani, deci eu mai am cale lunga. El nu stiu cum sa aseze cuvintele in engleza, eu nu stiu cum sa conjug verbele in rusa. Plus ca mi-a luat o gramada de timp sa-i explic ce inseamna “verb”.

Toate in toate, fac Craciunul cu rusii. O sa impodobim bradul pe sunet de Fuego. glumesc. Craciunul lor e pe 7 ianuarie, de ziua mea si o sa-o faca acasa. Mama Rusia are multe de demonstrat. Nu sunt nici asa betivi, nici atat de prosti pe cat Youtube-ul ne-a pacalit sa credem. Imagineaza-ti ca un om de 40 ani, dublul varstei mele, a stat vreo ora cu mine sa-mi explice alfabetul. Eu scriam pe un post-it, el desena pe altul si imi explica exact, cu exemple, cum se pronunta. Totul pe gratis. Schimb de experienta, de cunostinte, schimb de informatii teoretice. Unde pe pamantul asta as mai putea eu sa fac asta la munca? Sunt fascinata. Cazam altul si asta se imprieteneste cu toti clientii. E cel mai deschis om pe care l-am vazut vreodata aici. Cel mai relaxat, cel mai amuzant. Imagineaza-ti ca in prima zi cand i-am cazat abia stiam sa-i salut si sa le cer pasapoartele. In fiecare zi am mai invatat ceva si la inceput juca un fel de mima sa ma faca sa inteleg ce vrea sa zica. Daca se uita cineva pe camere ar fi zis ca ma joc cu clientul.

Incerc sa ma schimb, sa-mi schimb viata. Incerc sa fac altceva, dar totusi acelasi lucru. Incerc sa nu vorbesc cu nimeni si totusi vorbesc prea mult uneori. Traim in Game of thrones, nu stii in cine sa te increzi. Stand singura intr-un turn iti dai seama ca nu poti si pana la urma nici nu vrei sa traiesti singura toata viata.

L-am visat pe el. Se ingrasase, dar tot el era. I-am zis ca nu-l mai recunosc. Era la fel de inalt. Poate ca iar cere sa scriu despre el. De ce-as mai scrie despre el cand nu sunt in stare sa ma adun sa scriu despre mine? Ii multumesc etern pentru cunostintele transmise, mi-a schimbat viata. M-a facut mai desteapta, mai infipta, mai buna in multe privinte, dar nu o sa-i asum toate creditele pentru ca pana la urma doar EU sunt cea care s-a ridicat. Mai ales ca nu a avut rabdare cu mine sa vada ce o sa devin. A crezut ca-s 0 barat si ca nu o sa ma schimb. Obijnuiam sa zic ca am sta cu el la o cafea peste ani sa-i zic ce am mai facut, sa ma laud. Acum, adevarul este ca nu mai am nevoie de nicio conversatie, de nicio cafea bauta la misto. Nu am nevoie de validarea lui. M-a validat atatia doar afland 2 chestii despre mine. Nu am nevoie de EL sa ma cred intreaga, desteapta sau cu perspective.

Inima ta ce face?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *